Archive for octombrie 2012

I want to break free

miercuri, 31 octombrie 2012 · Posted in

Şi din dorinţa de a scăpa şi eu puţin din acest cerc vicios în care mă învârt zi de zi, am un chef nebun să fug în lumea largă. Cum fizic nu e posibil, măcar psihic ... deci I want to break free. M-am trezit cu această melodie şi îmi străbate gândurile în lung şi în lat. O ştiţi cu toţii, este faimoasa piesa a celor de la Queen, videoclip în care Freddie Mercury dădea de zor nevoie cu aspiratorul ... app de asta, mă gândesc la Kirby(li) lui Radu :))))


M-am decis, am să postez de azi înainte cât mai multe melodii din muzica ce o ascult şi asta pentru că văd că sunteţi pe aceeaşi undă cu mine. O zi frumoasă!

Happy Weekend - Ediţia 32

sâmbătă, 27 octombrie 2012 · Posted in

Dacă este weekend, atunci este
 
 
Ieri când am ieşit din casă, am simţit pentru prima dată, adevăratul frig ce urmează să ne acopere până în primăvară. Bătea un vânt de mi-au inghetat mâinile, nasul şi îmi curgeau ochii ... deci e clar, vine iarna. Azi m-am decis să vă prezint colecţia de iarnă, în materie de papuci.

 
 Pentru doamnele şi domnişoarele iubitoare de tocuri, vă prezint o pereche de papucei de casă cu blăniţă, nu ştiu cât ţin de cald, dar am văzut că se poartă.


Pentru cele ce nu suportă tocurile, puteţi încerca aşa ceva, pare comod şi călduros, mai călduros decât cel cu toc.


Pentru spiritele libertine, vă este oferit un astfel de model, nu ţine cald dar e şic!


Pentru exterior există un astfel de model, bun pentru doamnele care fac yoga sau poate au lucrat la circ sau în condiţii extreme şi deţin o echilibristică nemaipomenită.


Pentru cele ce cred în Moş Crăciun, vă prezint o pereche de botine din colecţia Doamnei Crăciun. De ce credeţi că sunt roz-bombon?


Acest model este pentru doamnele/domnişoarele modeste şi cu gusturi simple, un model călduros şi frumos.
 
 
 Pentru iubitoarele de cizme/ghete, sunt modele superbe şi pufoase, confecţionate din însăşi blana lui Musiu` Yety!


Dacă consideraţi că modelul de mai sus nu este suficient de călduros vă puteţi mulţumi cu aşa ceva. Avem variate culori, roz, albastre, galbene etc.

Acum, dupa ce v-ati mirat si crucit de ce sunt in stare sa poarte doamnele/domnisoarele voastre, domnilor, am să vă arăt si vouă o mini-colectie de papucei de sezon.


Pentru interior puteţi încerca acest model, da ştiu ... pare de Wooghie`Booghie ... dar asta vă dă un motiv serios să vă fugăriţi consoarta prin casă (dedicat domnilor).


Pentru băieţii ce ţin la glume şi doresc un nou mod de a atrage fetele, există această pereche de adidaşi, marca TedyBear.


Pentru băieţii cu ceva mai mult tupeu şi puţin emo, există şi această variantă!

Pentru voi domnilor din păcate sau din fericire, nu există un model de stradă, doar cel de casă, pe care l-aţi observat mai sus. De ce? Pentru că sunteţi serioşi! Nu? :D

Acest joc a început la Elly Weiss, acolo unde puteţi găsi şi detalii de participare. Happy weekend!

I just wanna make love to you

vineri, 26 octombrie 2012 · Posted in

Şi dacă tot vă plac melodiile puse de mine (mulţumesc pentru comentarii), atunci ia să mai adaug una colecţiei. Este cântată de Etta James, se numeşte I just wanna make love to you şi sună asa:


Această melodie are ceva special şi nu mă refer doar la versuri, dar pasiunea pe care o arată cântăreaţa ... este ceva de nedescris!

O noapte egal o săptămână!

marți, 23 octombrie 2012 · Posted in

Şi dacă tot mi-a dat scumpa Elly, ideea unei categorii şi anume "Amintiri din copilărie", ar fi cazul să o umplu cu postari, nu?

Mie îmi plac foarte mult sărbătorile şi înainte de acestea, se instalează în mine o stare ciudată, euforică, care nu întotdeauna mi-a făcut bine. Acum, mă controlez, sunt mare şi vaccinată şi pot pune punct iar când nu este cazul pot accepta consecinţele.

Eram undeva prin generală şi pe vremea aia stăteam la bunici şi mă luam cu prietenii de pe uliţă şi făceam tot felul de nebunii, ziua ne jucam, ne juleam, ne fugăream ... seara eram la Denii ... seară de seară, asta până într-un an în care n-am mai ajuns la denii ... de ce? Imediat vă zic!

Era o frumoasă zi de primăvară ... şi se anunţase de vreo două zile mare tămabălău în oraş, cu surle şi trâmbiţe, feti frumoşi şi dulciuri bune. Într-o încercare eşuată, m-am dus la ai mei şi le-am zis că vreau la Denii în centru, categoric răspunsul a fost "NU!" ... văzând că nu am scăpare, am pus la cale un plan cu "prietenii" mei. Mă duc la ei şi le zic aşa: "Buni, vreau şi eu cu ei. Nu mergem singuri, merge şi mama lui M. cu noi, să nu fim de capul nostru, suntem mai mulţi ... hai te rog lasă-mă!" ... văzându-mi faţa de copil milog, după o întrebare pe un ton serios "Sigur?" ... mi-a dat voie să mă duc. Ne-am bucurat, ne-am prostit, am râs şi după am plâns.

Bun, zis şi făcut, am continuat cu planul nostru (normal, mama respectivei fete nu mergea), ne-am îmbrăcat, ne-am aranjat şi tulea în oraş. Cu noi, "gaşca de gâşte" au mers şi doi băieţi, unul fratele meu, celălalt fratele fetei respective.

Am ajuns în centru, nebunie mare, lume peste lume, fete, băieţi, vată de zahăr ... o nebunie! De ce să ne ducem noi la biserică? Nuuuuu! Hai să ne plimbăm şi sărind cu privirea de la un băiat la altul, ne-am rupt de băieţi. Problema mare nu ar fi asta, problema e alta ... eu mereu am fost legată de fratele meu. Mereu auzeam: "Vrei să ieşi? ... Mergi cu el!" ... "Vrei în excursie? Dacă merge şi el" ... şi fiind fratele meu mai mare l-au transformat în gardianul meu (nu exagerez când vă zic că şi acum e aşa ... "Vrei să ajungi undeva? Te duce el" :))) e greu, foarte greu). Cei doi, văzând că nu ne găsesc, ce au zis? Să se ducă ei acasă, că noi sigur suntem acolo. Ajuns acasă ... ia-o pe Ioana de unde nu-i. Atunci, bunica şi-a dat seama că e ceva putred. Şi ce credeţi că face? O trimite pe verişoara mea mai mică, la mama respectivei fete sub pretextul să aducă laptele. Se întoarce asta mică acasă şi începe să turuie. Că s-a întâlnit cu mama respectivei şi a făcut şi a dres ... etc. Atunci bunica s-a prins că am minţit.

Vă închipuiţi ce s-a întâmplat când am ajuns acasă? Nu? Vă zic eu!

M-au invitat în casă, m-au aşezat la masă şi a început tata predica. Niciodată nu m-a bătut, da ţipa la mine de mă surzea şi mă trăgea şi de urechi. Şi tatăl meu are o voce foarte puternică şi când ţipa, fără să exagerez te apucau toţi fiorii. Şi la sfârşitul predicii mi-a zis-o pe aia cu "Eşti pedepsită o săptămână! Nu mai ieşi în stradă, nu mai mergi în oraş şi pui mâna şi faci treabă!" ... atunci a fost pedeapsa cea mai mare a spiritului meu rebel. Eu stăteam şi ştergeam geamuri şi ei se jucau şi-mi făceau şi cu mâna ... să-mi facă ciudă! N-am să uit niciodată acea perioadă. Dacă mă gândesc mai bine .. şi acum sufăr :))) ... dar într-un fel mi-a prins bine, am învăţat ce înseamnă responsabilitatea şi am mai învăţat că minciuna are picioare scurte!

White, white Christmas!!!

luni, 22 octombrie 2012 · Posted in

Aşa cum probabil aţi aflat de prin postari sau comentarii, eu ador, iubesc, sunt înnebunită, topită, disperată după Crăciun. Ador iarna şi tot ce ţine de ea, sărbători, cadouri, Crăciun, brăduţ împodobit, colinde, filme, săniuş, cabană, munte ... etc. Făcând puţină ordine, am dat drumul la winamp să-mi încânte auzul şi nici nu vă zic cât mi l-a încântat. A nimerit (aleatoriu) la melodia The Drifters - I'm dreaming of a white Christmas!


Am să fac şi o categorie specială deoarece voi avea multe postari vis-a-vis de această perioadă superbă numită şi iarnă, cu tot ce tine de ea.

Ps: nu vă miraţi/speriaţi ... aşa sunt eu. Ba chiar aş putea spune că anul ăsta am cam întârziat puţin, de obicei mă apucă dorul de Crăciun undeva pe la mijlocul verii, moment în care mă apuc şi caut filme pe această temă. Da ştiu, mi s-a mai zis, nu sunt normală! (dar nici nu vreau să fiu)

Ziua perfectă

· Posted in


Azi secundele ar trebui să se oprească în unghiile tale , iar eu le-aş înghesui în carne.  Dacă m-aş putea aşeza pe pământ lângă tine te-aş lua de mână şi ţi-aş zice surd că te iubesc, că eşti totul şi că ne despart doar câteva bucăţi de etern, că în palmele tale îmi stă sufletul întreg… Aş vrea să iubesc toamna alături de tine şi să simt rugina Universului aşezându-se peste noi. Să ne ascundă undeva într-un colţ de pământ.

Îmi întorc privirea în timp spre ghemotocul de carne ce nu ştia ce e timpul; mă trezesc într-un corp străin, dar sufletul îmi bate năvalnic vărsându-se în obrajii flămânzi de buzele mamei. Plimb cei 19 ani pe chip cu apa ce curge leneşă şi mi se prelinge pe gât; îmi spun că astăzi e ultima mea zi pe Pământ şi îmi răstorn iubirea în visele ţinute strâns; le dau drumul şi le las să se legene în aerul de toamnă împreună cu cojile sufletului, cu regretul şi timpul pierdut între staţii. Acopăr ceasul şi oglinzile, îmi aşez aceeaşi cană de cafea (cândva în ea era lapte sau ceai de tei) lângă mine şi încep să scriu…mie, ţie şi celorlalţi.

,,Ştii…e ultima mea zi, dar aş vrea să îţi mulţumesc încă o dată cu tot ceea ce sunt pentru drumul meu de la nimic la om. Dacă cineva mi-ar smulge bucăţi de carne nu m-ar durea pe mine, ci pe tine şi invers. Bucata mea de suflet s-a rupt din sufletul tău mare, iar eu am crescut privindu-te pe tine. Aş vrea să îi spui bunicului că avea dreptate, uneori chiar sunt o pacoste. Să îi spui nucului că l-am iertat pentru că m-a aruncat din el şi o săptămână nu m-am putut ridica din pat; îţi aminteşti? Era vară şi eu voiam să mă joc, mă sufocam între seringi stând pe  patul acela ce semăna cu o băltoacă din cauza febrei.  Să le spui tuturor vecinilor acel ,,Ce faci bre?” şi să mă laşi să îmi arunc sufletul în braţele tale. Să îi îmbrăţişez astăzi aşa cum nu am făcut-o niciodată.  Să priveşti salcâmii pentru mine şi lasă-mă să îi înfloresc cu cuvinte, să îmi deschid plămânii din spatele foii şi să primesc acel aer încărcat de amintire. Mamă, aş vrea să spui lumii că nu există timp şi-aş vrea să mă mai naşti o dată. Să-mi dai aceeaşi ochi în care să pot culege în mine fiecare om de pe stradă, zebrele proaspete, culorile semaforului, zâmbetul aruncat în grabă; privirile pierdute, îndrăgostite hălăduind prin cer. Să-mi dai aceleaşi mâini cu care să îmbrăţişez oamenii, copacii, Pământul întreg. Să-mi dai acelaşi pas, de om mic mergând agale, copil suspinând de frumuseţea lumii ce i se aşază cu fiecare dimineaţă la picioare. Să le spui celorlaţi că iubirea există, că ne stă în sângele ce se tot plimbă aiurea prin inimă, că doar ea ne ţine în viaţă şi ne sfârtecă sufletul cu un tremur edenic al fiinţei. Să le mai spui că frumosul, binele există şi că trebuie să le scoată pe toate acestea din ei. Învaţă-i tu să le vadă şi când merg pe drum izbeşte-i de ei. Aruncă-le sufletul pe faţă şi spune-le ce mi-ai spus şi mie ,,Niciodată să nu renunţi”. 

Să mă îndrept către Cuvânt, spre cel ce m-a ţinut ,,aici” în spatele unui misticism sfânt.  Încep cu tine spre a mă duce undeva, cândva în mine. Un simplu atac de iubire; prelung scurgându-se prin tine. Dar să-mi vorbesc şi mie…senin cum n-am făcut-o niciodată. Astăzi schimbăm puţin programul şi ne izbim de oameni zâmbindu-le, strângându-i în braţe. Voi adăsta  o clipă lângă bătrânica ce stă la colţ de stradă şi vom mânca împreună. Mă voi aşeza în mijlocul străzii, turceşte ca şi cum acest lucru ar fi ceva normal. Nu mă voi da dusă până ce nu mă voi urca pe o motocicletă a cărei viteze să mă ameţească. Voi alerga spre un punct înalt; deşi voi ameţi voi simţi lumea sub mine şi-aş vrea să o opresc în gând. Să căptuşesc cu aţă această amintire pe care să nu o pierd niciodată. Astăzi îţi voi spune că te iubesc şi îţi voi smulge sufletul; îl voi lega de al meu. Ne vom certa ţinându-ne în braţe, vom muri în tăcerea lungă ce ne va tine iubirea şi vom lăsa ca sărutul ultim, grăbit să ne lege pentru totdeauna. Să fim ne-fiinţe şi sub ropotul ploii aşezaţi pe pământ  găseşte-mi rănile cu buzele; dezmiardă-le. Transformă-ne în două segnete şi aruncă-ne pe Cer; nici măcar Dumnezeu nu ne va croi în vise pentru că încercăm să îi luăm locul. Să-mi mângâi chipul ce a ţinut atâtea raze, ploi şi frunze…mii şi mii. Să mă opreşti atunci când voi vrea să plec şi dacă viaţa se va scurge din mine, să îţi lipeşti buzele de ale mele; să-mi dai din a ta câteva clipe cât să te pot duce oriunde.
     
Mi-aş pierde glasul, auzul, mirosul şi aş păstra iubirea. Aş sta pe o simplă bancă şi-aş încerca să aud ,,Sufletul lumii” gemând de iubire, scurgându-se prin pământ. M-aş putea vinde unei clipe ce să aducă fericirea peste cuvinte şi mergând printre voi să vă atingă. Să vă zgârâie pielea şi semnele să vă stea pe buzele chinuite de un surâs. Se termină foaia…o lipesc şi o arunc şi pe aceasta în suflet.”
     
Încerc să deschid de câteva minute uşa; e înţepenită. Aud la capătul firului glasul mamei; îmi observă tăcerea şi citeşte în ea cuvintele căzute în caverne, înghiţite de iluzie. Vorbim de câteva minute; mă aşez jos şi trag de firul ce se încăpăţânează să se agaţe de cuier. Haine zeci aruncate…trag o una şi redescopăr cortul improvizat din copilărie. E secretul meu şi al mamei… Alerg pe scări şi mă îndrept nici eu nu ştiu unde. Dar astăzi e o zi specială pentru că fiecare zi poate fi perfectă dacă iubeşti, dacă iţi izbeşti fiinţa de fiecare lucru pe care îl întâlneşti. E toamnă…se prea poate să fie ultima, e vineri şi poate şi el să fie ultimul, e dimineaţă. E poate ultima clipă ce trece peste noi, îngropându-ne în gustul de minune pe care şi tu îl poţi simţi. Nu încerca să schimbi zilele, oamenii; aruncă-ţi doar iubirea spre ceilalţi. Să nu o ţii în tine…va creşte treptat căci se va hrăni cu alte suflete. Am trecut pe roşu gândindu-mă la cum să zugrăvesc o zi perfectă; toate pot fi perfecte dacă eşti tu, dacă iubeşti şi zâmbeşti. Mi-e dor de ciocolată, îngheţată, topogan, parc, Tu…mi-e dor de toţi şi de toate. Voi trece astăzi prin toate locurile pe care le-am atins. Voi vrea să visez aşa cum nu am îndrăznit să o fac. Voi vrea să trăiesc cu furie, frumos ca şi cum îl am doar pe astăzi.
   
Ştiai că sufletul meu e albastru? Da…un albastru şters de lacrimi, pătat de iubire. Are gust de vată de zahăr. Ştiai că iubirea mea vine de la începutul lumii să te găsească?

Plouă; mă opresc şi contabilizez fiecare picur- Dumnezeu ne dă lacrimi.

Astăzi toate frunzele aleargă spre picioarele mele, se ţin de glezne. Le iau în mâini şi privindu-le îmi ating buzele de ele. Timpul se lipeşte de buzele mele şi îmi traversează gura. E un gust accelerat pe care mă încăpăţânez să îl înţeleg. Ajuns în ,,stomac” pricep. Mă ruga încontinuu să nu îl mai alerg. 

Astăzi voi plânge, zâmbi şi voi iubi cât toţi oamenii. Voi suferi pentru tine, pentru frunzele ce stau să cadă, pentru chinul de a fi om, pentru iubirea ce mă înăbuşă dintr-o dată. E ,,dureros de dulce” să iubeşti Totul şi să trăieşti  clipele înghesuite în dăruire.
 
Să nu mai rătăceşti niciodată; zilele nu mor dacă ai grijă să te îndopi cu amintri cât să îţi ajungă pentru întreaga viaţă.

Parfumul sentimentelor alese

duminică, 21 octombrie 2012 · Posted in

Era o după-amiază mohorâtă ... ea stătea cu ochii aţintiţi pe geam şi privea cum picăturile de apă se loveau brutal de geam şi apoi se prelingeau ca într-un joc nebun. Se gândea la ea, la ieri, la mâine, la ce va fi după ...

Era prima zi de şcoală, se simţea altfel ... toţi o priveau în noua ei hăinuţă cu insigna şcolii şi îi zâmbeau, apoi îşi urmau drumul spre oriunde, spre nicăieri. Cu toate că era doar un zâmbet trecător, se simţea urmarită, speriată, deşi pentru restul era tot aceeaşi fetiţă zăpăcită de la colţul blocului. Era o fire baieţoasă şi iubea fotbalul, mirosul ierbii proaspete şi a juliturilor acoperite cu sânge. Zâmbind adeseori, privea cum pielea-i rămâne urmă pe străzile ce le iubea atât de mult.

Avea doi prieteni. Amândoi băieţi. Nu-i plăceau fetele, erau cu mult prea siropoase şi parfumate pentru ea, nu suporta rujul roziu cu miros de acadele pe care-l purtau "năsoasele" din scară. Se uita la ele cu dispreţ cum le zboară volănaşele în surda adiere a vântului, se simţea mică şi ignorantă, dar îşi revenea repede când auzea glasului celor doi parteneri de joacă. De multe ori maică-sa îi zicea că e un băiat prins în corp de fetiţă, că nu a mai văzut aşa năzbâtie de fată, plină de julituri şi vânătăi, ce refuza deseori să se spele pentru a fi în rând cu băieţii.

Câteodată ura şi mirosul şamponului, se strâmbă numai la gândul că iar va fi obligată să se spele.

- "De ce ei nu sunt curaţi şi parfumaţi? Mai bine fug de acasă înainte să râdă de mine şi să mă compare cu una din "năsoase" ..." (îşi zicea mereu în gând ... obligată fiind să facă baie).

Uneori, intenţionat se tăvălea în noroi râzând, gândindu-se la cum se simt purceii când fac baie în noroi, se întindea pe spate şi privea soarele până o lăsă privirea, apoi închidea ochii şi vedea licurici. Simţea mirosul soarelui pe ea, parfumul nămolului uscat şi aroma furnicilor arse sub lupă, de razele crude ale soarelui.

Vara trecea încet, uneori soarele ardea atât de tare încât zilele păreau nesfârşite, eterne, iar nopţile ... atât de scurte şi minunate, acel parfum al străzilor fierbinţi amestecat cu greoiul miros de cauciuc topit. Se simţea împlinită, se simţea liberă ... se simţea stăpână în mica ei lume.

Mâine ... prima zi de şcoală. Era conştientă că totul se va schimba şi nu voia să rateze nici măcar o secundă din viaţa celor ce umpleau cu atât zgomot acea lume de beton. Ieşise desculţă în stradă şi începuse să fugă ... a fugit, a fugit, a fugit ... până a căzut în genunchi. Lacrimile i se prelingeau pe obraz şi suferinţa îi smulgea inima din piept. Nu voia să renunţe la acea viaţă, la acel sentiment ce a marcat-o atâţia ani.

Începuse să plouă ... era o după-amiază mohorâtă ... ea stătea cu ochii aţintiţi pe geam şi privea cum picăturile de apă se loveau brutal de geam şi apoi se prelingeau ca într-un joc nebun. Se gândea la ea, la ieri, la mâine, la ce va fi după ... 

Acest club a fost creat de Mirela Pete, cea care a ales si tema de astazi.
Au mai scris si: Mirela, Silving, Vienela, Gabi, Minnie, Diana, Lili3d, Elly, Roxana, Lolita ...

Happy weekend - Ediţia 31

sâmbătă, 20 octombrie 2012 · Posted in

Dacă este weekend, atunci este


Ştiţi că vorbeam într-o postare mai veche despre căţei şi că-mi doresc foarte tare unul. Ei bine, astăzi voi pune poze cu această rasă şi la sfârşit un filmuleţ care mie mi-a plăcut la nebunie şi nu, nu e Winnie the Pooh :D


Harley este un superb exemplar alb, greu de găsit ... cine reuşeşte să pună mâna pe aşa ceva, se poate numi cu adevărat norocos.


Asemeni lui Harley (puiuţul alb), un exemplar negru este la fel de greu de găsit.


În ciuda aspectului "fioros" aceşti micuţi sunt adevărate bomboane, docili şi amuzanţi, clovnii familiei.


Eu îmi doresc un astfel de exemplar, cu pata pe unul din ochi, dar până la urmă, sănătos să fie, culoarea nu primează.


Sincer vă zic, am să am o plăcere în a-l îmbrăca [ştiţi voi, îl plegătesc de olaş să meiem împleună la agăţat :-" :)))]



Şi iată şi filmuletul de care ziceam mai sus, enjoy!


Acest joc a fost iniţializat de către Elly Weiss, acolo unde puteţi găsi şi detalii de participare.

Un produs Blogger.

Se încarcă...