Paradis (VI)

vineri, 12 octombrie 2012 · Posted in

Pentru cei doi a urmat o noapte grea, o noapte a întrebărilor, ce ar fi fost dacă şi ce se va întâmpla acum că în sfârşit şi-au arătat interesul unul faţă de celalat.  În dimineaţa următoare, Maria s-a pregătit de devreme, s-a aranjat şi a coborât jos la micul dejun, spunând bunicilor că va lipsi întreaga zi sub pretextul că iese la plimbare cu Mister. Imediat ieşită din casă, s-a furişat la căbănuţa lui Darius, bătând îndoielnic în uşă, nefiind sigură de deciziile luate. Totul în mintea ei era aglomerat, nu ştia dacă procedează corect, poate cele petrecute cu o seară înainte erau doar acte impulsive şi urma să se facă de ruşine în faţa băiatului. După câteva scunde de aşteptare, văzând că nu primeşte nici un semn, s-a dus către grajduri să-l înhame pe Mister pentru a-şi respecta cuvintele spuse bunicilor. Acolo l-a văzut de la distanţă pe Darius cum îşi pregătea calul, s-au uitat câteva secunde în ochi şi apoi, el i-a făcut un semn discret prin care o indemna să-l urmeze.

În vârful muntelui, scăldată de soare, se întinde verde o poeniţă acoperită cu mici bănuţi albi, unde liniştea predomină, întreruptă uneori doar de râsetele fetei. Aceasta îl privea pătimaş pe Darius, aştepta cu nerăbdare ca acesta să facă un pas, voia să se apropie de ea, să-i simtă din nou răsuflarea şi atingerile calde. Băiatul o fixă din priviri şi îşi imagina lacul, o revedea scăldându-se, o contemplă din nou ca pe o zeiţă. Voia ca cea imagine să-i rămână mereu vie, ca o primă amintire legată de Maria. S-a apropiat de ea, i-a atins părul roşu, i-a mângâiat buclele şi şi-a întins mâna către buzele ei. Erau atât de moi şi parfumate şi zâmbetul ei precum al unui înger. Şi-a apropiat buzele de ale ei şi aşteptă un răspuns, iar ea … a început să-l tachineze cu sărutări scurte. Acesta simţea că explodează, a strâns-o la piept şi a început să o sărute apăsat, s-au lăsat amândoi în genunchi şi el a început să o dezbrace, dezmierdand-ui corpul fragil sub atingerile tandre. În inimile lor era o nebunie asemenea unui carusel, plin de artificii colorate şi zgomotoase, mii de scântei se aprindeau şi se stingeau neîncetat.
După acea zi petrecută pe munte, relaţia lor era cu totul alta. Nu se lăsau afişaţi în văzul celorlalţi însă nici nu renunţaseră în a-şi oferi priviri viclene şi gânduri sălbatice. De multe ori când se întâlneau în preajma bunicului, unul din ei caută motive de evadare, cel mai adesea Maria deoarece Darius era mâna dreaptă a acestuia şi fără de voie trebuie să o privească mereu că fiind cea ce întoarce spatele şi pleacă. Bunicul simţi o oarecare tensiune în ceea ce-i priveşte pe amândoi, însă niciodată nu se gândi că ar fi putut fi vorba de o iubire atât de pasională ca a celor doi. Se gândea mereu că Maria nu are să se înţeleagă vreodată cu Darius şi că totul va sfârşi într-o manieră pe cât se poate de ostentativă. Vroia să facă ceva în privinţa asta dar nu îndrăznea, îşi ştia nepoata tare de caracter şi nu dorea să o supere intervenind pentru orice prostie în viaţa ei, aşa că lasă timpul să decidă.
Cu cât vremea trecea, cu atât cei doi începeau să devină din ce în ce mai apropiaţi, uneori nici nu mai băgau în seamă riscul de a fi văzuţi împreună şi îşi ofereau sărutări şi atingeri interzise ori de câte ori aveau secundele de partea lor. Pentru Maria era ca un vis ce-l rula deseori cu ochii deschişi, un vis îmbunătăţit, un vis în care chipul lui Darius nu o părăsea niciodată. Se simţea sigură pe ea şi se simţea fericită alături de el în micile escapade la lac, pe munte sau chiar în căbănuţa acestuia. Visau împreună la viitor, în glumă uneori îşi închipuiau cum ar arăta copii lor şi ce nume ar purta şi începeau să râdă zgomotos, sfârşind apoi în mult doritul sărut ce-l invocau cu atâta patos.
Într-o zi, când bunica trebăluia prin casă, o văzu pe Maria coborând scările, aranjată, parfumată şi murmurând ceva. Se uită la ea şi nu-şi putea schimba privirea, o vedea pe fata ei (mama Mariei) în tinereţe, se simţea mai tânără, se simţea împlinită şi nu se putea opri din a zâmbi.
- Maria dar unde te duci tu aşa aranjată?

- Afară!

- Dar nu te-am mai văzut niciodată atât de veselă când coborî scările. Ceva se petrece şi sper că nu-mi ascunzi nimic, doar suntem prietene, nu?

… Maria zâmbi forţat gândindu-se la cât de prost se simte când ştie că nu poate spune adevărul. Faptul că o minţea pe bunica ei cea scumpă nu-i dădea pace uneori şi în inima ei începea să încolţească tristeţea. Adesea Darius o vedea tristă când se întâlneau şi cu toate astea nu-şi putea da acordul în fata ei. Îi era frică să nu-i despartă. Deşi tristeţea din ochii ei îl copleşea, se gândea că ar fi cu mult mai rău dacă după adevăr totul ar decurge prost. Ea este nepoata lor şi o iubesc mai ceva decât lumina ochilor, cum ar fi permis ei că ea să umble cu un băiat sărac ca el. Muncitor era, isteţ era, preferatul bunicului era dar la fel era şi Darius, acel băiatul bun la toate, ajutorul de nădejde la fermă, punct. Uneori îşi încheiau întâlnirile cu o ceartă pe tema asta şi plecau fiecare în sens opus, asta până la căderea nopţii când dorinţa devenea din ce în ce mai mare şi limitele impuse de supărare dispăreau sub clarul lunii.

Pe lângă faptul că trăiau într-o mică minciună, aşa cum se descuraja destul de des Maria, totul mergea ca pe roate. Era o vacanţă aşa cum se aştepta (îşi zicea în gând) şi deodată pică în tristeţe. 

- Dar aceasta se va termina în curând şi voi fi nevoită să plec!
- Ce mă voi face?
- Cum îi voi zice lui Darius?
- Cum voi ţine legătura cu el?

… în încercarea de a-l face pe acesta să accepte realitatea şi faptul că în curând va dispărea pentru o perioadă din viaţa lui, reuşi să-l supere, să-l înfurie atât de tare încât îi adresă cuvinte groaznice. Tăcea şi îl privea încremenită, se simţea ca ultimul om din lume. Acesta plecă nervos şi se pierdu în noapte. Maria ascultă în linişte şi cu gândul pierdut tropotul calului până când dispăru în adâncul pădurii.

Cu capul plecat şi fără poftă de discuţii, urcă în camera ei, îşi trase un scaun lângă geam şi se aşeză turceşte, aşteptând cu nerăbdare venirea lui Darius. Se gândea cum să facă să-l împace, ar fi fost mai uşor să-l mintă dar nu era o soluţie. Printre gânduri grele, orele trecură într-o clipită şi neplăcută i-a fost imaginea ce a văzut. Darius se întorcea la căbănuţă rezemat de gâtul Deliei. S-a simţit trădată, s-a simţit minţită şi înşelată. Şi-a tras haina pe ea şi a coborât în grabă scările, ieşind furtunos din casă, lăsând uşa deschisă. Nici măcar nu realizase că este desculţă. Se grăbi către cei doi pentru a-şi vărsa năduful, durerea ce o copleşea şi îi smulgea lacrimi de sânge din ochi. Simţea că va face ceva de neiertat, se simţea condusă parcă de răzbunare şi vroia să ţipe să afle toată lumea ce a făcut nefericitul ce i-a furat inima. Ridică mâna şi vru să bată cu putere în uşa când se opri. Privi speriată la ce a devenit, se gândi o clipă, lăsase mâna jos şi plecă. Toată noaptea s-a gândit la un motiv pentru a pleca de la fermă, ce să le zică bunicilor, ce să facă pentru a nu-i îngrijora, dar nu mai vroia să rămână acolo. Totul devenise un iad insuportabil. Micul ei paradis a fost pângărit de însuşi cel ce-l iubea atât de mult.

 După două zile de chin şi râuri de lacrimi, s-a întâlnit în sfârşit cu Darius, dar el nu avea curajul să o privească în ochi. Îl urmărea cu furie şi durere cum acesta se distanţează şi nu are puterea de a îndrepta ce a făcut. Până la sfârşitul vacanţei a evitat orice contact cu el, durerea ce o copleşea era cu mult prea mare pentru ea, iubirea îi săgeta crud inima şi îi sfâşia gândurile. Drumul spre casă a fost cel mai lung de până atunci. Toate visele din trenul ce o ducea la bunici se transformaseră în coşmaruri acum în drum spre casă. Suferea din ce în ce mai mult şi nu voia decât să uite de tot şi toate. 
Scoala începuse, ultimul an de liceu începuse cu o greutate pe umerii ei, nu-şi imagina astfel începutul celui mai frumos an din viaţa ei. Nu se putea obişnui cu gândul şi asta a făcut-o să se schimbe total. Nu mai zâmbea, nu se mai bucura de prieteni, nici măcar părinţilor nu le mai dădea atenţie. Trăia în lumea ei, această lume rece în care orice vis frumos se năruise subit sub pumnul crunt al realităţii. Stând într-o seară întinsă în pat şi cu ochii în tavan, telefonul începu să-i sune, dar parcă nici nu-l auzea. Era doar un zgomot nesemnificativ, undeva pierdut pe fundal, un clinchet ce abia o mai ţinea trează … într-un final însă aţipi. Trezită la miez de noapte se hotăra să-l închidă însă înainte de a se deconecta de lume observă un mesaj de la nimeni altul, decât Darius. Un mesaj scurt în care scria aşa: „Simt lipsa căldurii tale!” … s-a uitat neîncetat la acel mesaj preţ de câteva minute, apoi l-a şters, a închis telefonul şi s-a culcat.

Mesajele au continuat să curgă o perioadă, zilnic la aceeaşi oră, acelaşi mesaj … şi-a făcut curaj şi i-a răspuns. În capătul celălalt al firului nu era decât linişte, el tăcea, ea tăcea. Se simţea îndreptăţită să tacă, aştepta un răspuns, o rugăminte …
- Maria ... mi-e dor de tine!
- Îţi simt lipsa şi te vreau lângă mine.
- Îmi pare rău că nu am avut curajul să strig în gura mare că te iubesc...
- Delia. (răspunse Maria pe un ton trist şi întârziat)
- Acea noapte nu a însemnat nimic.

… fata nu a răspuns, a stat câteva secunde şi a închis. Lumea ei era cu totul dată peste cap. Nu ştia ce simte, nu ştia dacă-l iubeşte, dacă-l urăşte, se simţea din nou trădată, era furioasă. Timpul a trecut şi vacanţa sosi din nou. Îşi făcu bagajul ca de obicei, se pregăti de plecare şi porni către tren.

Nu mai era aceeaşi Maria, era mult mai serioasă, gânditoare, rece. A rămas indiferentă la ceea ce o înconjura, nu se mai bucura asemenea unei copile la vederea fermei, la mângâierea lui Mister, la zâmbetul lui Darius. Devenise femeie, din păcate însă una tristă. 

 Ajunsă în gară, coborâ din tren, îşi lua bagajul şi porni către staţie. Din urmă cineva a apucat-o de mână şi i-a ridicat bagajul. Când s-a întors în faţa ei se afişa acelaşi băiat tânăr, înalt şi frumos, care dintr-o mişcare a luat-o în braţe şi a sărutat-o. A vrut să se retragă însă forţa lui nu i-a permis nici măcar un gest. A simţit cum inima ei rece începe să se topească. I-au trecut prin minte acele momente frumoase petrecute alături de el şi a început să plângă. Au rămas amândoi îmbrăţişaţi în văzul lumii şi parcă totul fugea în jurul lor, neafectaţi fiind de cei ce-i vedeau sau de gălăgie. În drum spre fermă Maria îl privi neîncetat pe Darius, simţea ceva schimbat la el, îl simţea mai aproape de ea. Când au ajuns în faţa uşii, a luat-o de mână, a privit-o în ochi, a zâmbit şi a deschis uşa. Bunicii când i-au văzut au rămas încremeniţi.
Liceul se terminase şi Maria s-a mutat la fermă pentru un an, pentru a putea petrece cât mai mult timp alături de Darius, după care avea să-şi continuie călătoria, păstrând vacanţele pentru cel ce a reuşit să o facă să plângă şi să râdă în acelaşi timp.

Ps: [recunosc, am ales un final fericit să nu-mi mai săriţi în cap că i-am omorât pe toţi :)))]

10 Responses to “Paradis (VI)”

  1. mi-ai dat emotii...are multa forta felul in care ai descris contopirea lui Darius cu Maria...
    mie imi plac si finalurile fericite :)

    bine ai revenit si multumesc pentru ca ai avut rabdarea de a citi ce am postat in ultimele saptamani :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am reusit sa termin, printre tot felul de probleme care au intervenit...:)
    De fapt acum vad ca am terminat de tot. Ai finalizat-o :)
    A fost o poveste de dragoste destul de bine scrisa. O mentiune pentru scenele de dragoste, adica scenele in doi, pentru care ai o inclinatie speciala, si despre care pot aprecia ca le-ai rezolvat bine, mie imi transmit sentimente puternice. Felicitari!
    Sa zicem ca e happyending insa e o bucata de fraza la sfarsit pe care nu sunt sigura ca o inteleg: "după care avea să-şi continuie călătoria"... Ce inseamna "calatoria"...asta as dori sa stiu.
    Eu nu ti-as fi reprosat un alt fel de final :) Nu prea cred in finaluri fericite...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult. Pai, calatoria respectiva se refera la drumul de dupa liceu, facultate, studii ... e o fire emancipata, nu vrea sa ajunga sub papuc :)))

      Ștergere
    2. Asa banuiam si eu dar am vrut sa fiu sigura.
      Dar el? La cat e de emancipata...dupa un timp s-ar putea sa nu se stie...el n-are nicio calatorie de facut? ;)

      Ștergere
    3. El a facut deja aceasta calatorie (este mai matur) ... acum urmeaza ea, sa fie egali si sa nu existe certuri :)))

      Ștergere
  3. A fost cam lung, dar nu mi-a parut rau nici macar o secunda ca am stat sa citesc tot, cu atentie si mai ales cu placere.
    Episodul in care se iubesc pe deal este cu adevarat reusit, iar finalul mi-a adus o bucurie in plus.
    Bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai initial era impartit in doua, dar am zis sa nu o mai lungesc ca uitati ce ati citit in cele vechi :))) ... am zis ca scriu tot odata si gata. Multumesc ca ai citit si multumesc pentru cele scrise! :D

      Ștergere

Un produs Blogger.

Se încarcă...