Mult prea repede ...

luni, 26 mai 2014 · Posted in

Cum aş putea scrie eu pentru a mă face mai bine înţeleasă ... v-aţi simţit măcar o dată neschimbaţi (deşi nu garantez că am ales cuvântul cel mai potrivit)? Ceea ce vreau să zic este că ... am uneori momente când văd ceea ce se întâmplă şi da uneori simt trecerea anilor însă de cele mai multe ori, mai mereu, mă simt eu cea de acum un an, cea de acum 10 ani sau chiar şi mai mult. Mai mereu mă simt la fel, cred, şi e greu să vezi că realitatea te cam contrazice. Mă uit în jurul meu şi văd că totul o ia razna şi parcă toate se îndreaptă spre altceva cu viteza luminii şi mă văd stând pe loc şi ţipând cu un ecou asurzitor pe fundal: "Staţi puţin, unde vă grăbiţi? Hey!" .. dar până să ajung să termin propoziţia deja două dintre prietenele mele s-au măritat, una are copii, alţi prieteni de aceeaşi vârstă cu mine s-au însurat şi ei, au luat all-inclusive, nevastă, copii, apartamente, datorii ... e năucitor! Parcă mă uit din exteriorul unui geam spre o altă lume, o lume paralelă în care eu încă mă simt copil iar ceilalţi îmbătrânesc în jurul meu. Nu zic că nu îmi doresc şi eu familie şi copii, cred că asta e cea mai mare dorinţă a mea, a mea şi altor sute de mii, milioane de fete dar ...parcă toate fug şi devine din ce în ce mai copleşitor! Cred că poartă denumirea de criză, o criză a vârstei sau a ceva deşi nu cred că ar fi întocmai potrivit pentru mine să mă plâng. Dacă stau mai bine şi mă gândesc cred că pe la 35 de ani am să mă crizez urât de tot :)) ... cred că voi avea nevoie de ceva palme să-mi revin, glumesc, evident! Cred că nu mă pot împăca 100% cu ideea că nu mai putem fi copii la casa părintească, că nu mai putem fugi la familie pentru orice prostioară ca atunci când eram de-o tzâră şi mama, tata sau bunicii zâmbeau şi toate durerile treceau, toate prostiile şi idioţeniile ce ne preocupau dispăreau într-o clipită! E uimitor cum ajungem (fără preaviz) din cei "în grijă", cei "responsabili cu grija" faţă de alţii. Acum mă simt puţin ca într-un montagne russe, dacă tot vorbeam de asta! În fine .. app de faza cu nunţile, cine se bagă? Am două anul ăsta şi am nevoie de un susţinător moral şi mai ales puţin (mai mult) realist ... să mă ţină cu picioarele aici pe pământ şi să nu mă mai lase să plutesc la voia întâmplării până mă trezesc eu la realitate ... pff, greu la deal cu boii mici :))) ...

3 Responses to “Mult prea repede ...”

  1. Unii prefera sa înceapa viata foarte repede, asa cum scrii tu, "all-inclusive" si asa cum am facut eu.... :)) Dar exista si un avantaj în asta.. cand treci la varsta a doua, esti mai relaxat, ai mai mult timp ptr ca vartejul vietii te-a prins, te-a împins si acum ai ajuns în ape mai linistite.... Asa ca, ori preferi sa te prinzi in varteji, ori stai pe margine ca spectator.... alegerea este de partea ta, dar oricum ar fi, anii trec peste tine! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) C'est la vie ! :)
    Am găsit asta pe net demult şi spre ruşinea mea nu mai ştiu autorul.
    "Viata e scurta, incalca regulile, iarta repede, saruta incet, iubeste cu adevarat, razi din toata inima si niciodata nu regreta ceva ce te-a facut sa zambesti!"

    RăspundețiȘtergere
  3. Ooooh! Pe la 25 de ani cam asa vedeam si eu lucrurile: care mai de care se casatoreste si paraseste grupul, fireste, pentru ca altele le erau prioritatile... Am incercat si eu, dar m-am razgandit la timp! :D Apoi... am incercat din nou si iar m-am razgandit... Si mai apoi vedeam cum se destrama unele dintre casatorii si grupul se reintregea... Si n-o sa intelg de ce renunta unii oameni la primul hop ce le iese in cale... Poate pentru ca au "fortat nota", facand ceea ce nu simteau atunci dar societatea ii presa sa faca pasul, pe ideea: trebuie sa... Cand te simti copil n-ar trebui sa cedezi "presiunilor". Este un timp pentru toate! :) Fiecare trebuie sa traim... in ritm propriu.
    Tu sa fii fericita! :)

    Greu la deal cu boii mici si la vale cu pisici. :)

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.

Se încarcă...