Ar trebui sau nu să dea de gândit?

duminică, 11 mai 2014 · Posted in

Uneori stau şi mă întreb când şi cum a reuşit societatea să ne aducă în halul ăsta, să uităm de principii şi să ne transformăm până la nivelul de manechin. Am uitat de noi, de bucuriile noastre, am uitat să ne distrăm alături de cei dragi nouă, să ne bucurăm  de ei şi de ce ne oferă viaţa. Toţi (mai ales toate) căutăm perfecţiunea artificială, plasticul perfect pentru a ne putea înveli în el, renunţând treptat la viaţă, la oxigen şi la noi. Cred că ar fi cazul să se tragă un semnal de alarmă care să trezească noile generaţii la realitate, să nu mai existe fete tinere care se înfometează pentru a fi nu slabe, ci rahitice, să nu mai înveţe să folosească produse cosmetice de la vârste fragede şi să ajungă la 20 de ani să arate ca la 40 şi să nu le mai împingă spre "piţiponceală". Nici băieţii nu stau mai bine, au reuşit să distrugă limita dintre "îngrijit" şi "exagerat". Rar în ziua de azi vezi naturaleţea în forma ei pură, şi-a pierdut farmecul .. acum idealul este plasticul, el oferă falsitate, oferă ideea sau iluzia unei vieţi frumoase, oferă prieteni falşi şi boli de tot felul. Voi posta un filmuleţ care mie mi-a oferit sentimente contradictorii, nu ştiam dacă mă amuză sau mă întristează, dar cu siguranţă este unul din scurtmetrajele realizate special pentru a deschide ochii celui ce cu adevărat vrea să vadă şi să înveţe că nu asta este calea.



Tocmai mi-am adus aminte de un videoclip al lui Beyonce, la melodia "Pretty hurts", un video special realizat tot pentru a aduce în discuţie aceeaşi problemă însă la un alt nivel, şi trebuie să recunosc că mi s-a părut mult prea trist.


"We try to fix something but you can't fix what you can't see
It's the soul that needs the surgery."

5 Responses to “Ar trebui sau nu să dea de gândit?”

  1. naturaletea si perfectiunea au devenit notiuni paralele...
    nu suntem construiti perfect,niciodata oamenii in viziunea lor nu au aratat perfect si de-a lungul timpului si-au impus reguli care ii faceau sa se simta mai frumosi cum era pielea alba in alte timpuri, piele pentru albeata careia foloseau amesecuri toxice care in timp le distrugeau sanatatea frumoaselor...
    nimic nu s-a schimbat, acum doar avem la dispozitie alte tehnici de distrugere...

    RăspundețiȘtergere
  2. Eee şi tu acum! Naturalul??? Ce-i aia? ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Este foarte adevarat ce ai scris tu aici, insa din pacate nu o sa revenim niciodata la adevaratele valori, care conteaza. Lumea nu prea intelege ca important este sa fii tu insuti, nu sa copiezi pe altcineva.... frumusetea adevarata nu este cea de pe podium, sau cea din reviste, dar acea frumusete este promovata....

    RăspundețiȘtergere
  4. Semnale "de alarma" se tot trag... dar surzii nu aud, iar altii aud numai ce vor sa auda...
    Oricum, cei care apeleaza la "plastic" doar de moft sunt totusi putini raportati la populatia Terrei = sa fim optimisti. :) N-am ce sa le fac celor care nu se simt bine in pielea lor desi Natura i-a inzestrat cu multe daruri...
    Fiecare face cu trupul lui, cu viata lui ceea ce crede ca e mai bine pentru el.
    "Imaginea perfecta" e perpetuata de cei care castiga o caruta de bani de pe urma "slabiciunilor" omenesti... Daca s-ar vrea, reclamele de genu' "apa plata cu lamaie", retetele de "slabit urgent", reclamele pentru "infrumusetare chirurgicala" etc n-ar mai aparea pe toate gardurile, dar acestea raman, pe principiul "libertatii de exprimare" si alte... libertati. Fiecare e liber sa aleaga ce crede ca-l face mai frumos... fara a intelege ca (si) frumusetea (fizica) e relativa...

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca spui asa ceva esti considerata din start o persoana extrem de ciudata si asta pentru ca societatea contemporana doar asta promoveaza. Nu sunt de acord, nu ma incadrez absolut deloc in categoriile descrise, dar asta nu face diferenta pentru ca diferenta o face multimea si in spacial mass-media prin tot ceea ce promoveaza...

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.

Se încarcă...