Al meu "1 Mai"

joi, 1 mai 2014 · Posted in

01.05.2014 - o dimineaţă ca oricare alta, o zi obişnuită - asta am gândit când m-am trezit! M-am trezit greoi după o noapte de luptă continuă cu insomnia, cu gândurile şi problemele din ultima vreme, cu mine ... m-am ridicat treptat din pat cu o durere de spate groaznică şi o durere de cap şi mai îngrozitoare. Am deschis uşa şi am privit afară .. era soare dar nu şi pentru mine, păsărelele cântau dar nu şi pentru mine, toti zâmbeau iar undeva pe fundal se auzea muzică de petrecere, semn că distracţia a început cu noaptea în cap pentru unii cetăţeni. La ieşire am fost întâmpinată ca de obicei de căţeii mei şi deşi îi iubesc enorm, azi m-am izolat de ei, de veselia lor. M-am îndreptat uşor spre bucătărie şi am văzut chipul mamei, am salutat, am încercat un zâmbet forţat şi mi-am continuat drumul. Mi-am luat cafeaua şi m-am întors în camera mea unde m-am cuibărit în pat privind în gol prin televizorul închis. Am deschis calculatorul şi am intrat aici unde mă pot pierde fără să mă deranjeze cineva, aici unde pot citi, mă pot linişti sau îmi pot obosi ochii pentru a reîntâlni liniştea somnului.

Sursă

Într-un târziu cu ultimele puteri adunate, m-am forţat să mă ridic şi să intru în duş, ca mai apoi să mă retrag din nou în culcuşul comod, urmărind cu interes şi pe jumătate adormită un nou episod din Ghost Hunters . Nu am apucat să termin episodul că am primit un mesaj şi deşi eram adormită am început să zâmbesc pentru că ştiam de la cine este. Am citit mesajul şi am început să râd, era de la scumpii mei Ochi Căprui care mă trăgeau după ei la cumpărături. Recunosc că am văzut ziua de azi ca o zi perfectă pentru odihna pe care am ratat-o foindu-mă de pe o parte pe alta, însă ei .. ochii ... nu m-au lăsat să mă odihnesc şi m-au tras după ei făcându-mă să uit de durere, de lipsa de chef şi m-au umplut cu energie! Acum stau şi scriu şi îi privesc cum după o zi nebună plină de soare, căldură şi parfum de mici se odihnesc lângă mine, în culcuşul meu şi am un sentiment de mulţumire. Încă o dată au reuşit să mă scoată din starea asta de oboseala fara de sfarsit. Tocmai m-au speriat :)))))))) .... au văzut că sunt concentrată aici şi scriu de zor aşa că s-au gândit să îmi distragă atenţia de la post. Deja am corectat fraza asta de câteva ori, râd de nu mai văd bine tastele :)))) ... revenim! Scriu repede concluzia că deja mi-e greu să mă concentrez: ziua de azi a fost aşa cum nu mă aşteptam, am râs, am glumit, ne-am făcut de cap la cumpărături, ne-am afumat, am păpat tradiţionalul mic şi acum ne delectăm cu o melodie bună până mai spre seară când începem raidul prin oraş. O zi frumoasă în continuare vă doresc, o zi aşa cum am eu, superbă! Vă pup!

10 Responses to “Al meu "1 Mai"”

  1. Altfel spus: nu aduce anu' ce aduce ceasu'! :)
    Multumesc pentru urare!
    Distractie frumoasa in raidul prin oras! :) Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ochii Verzi, să știi că și eu am avut insomnie azi noapte... Dar azi, după o minunată zi petrecută afară, de Armindeni, gata, am respirat aerul curat al pădurii și sper că voi dormi mai bine. Și ziua a fost superbă!
    E bina că am avut parte de un 1 Mai cu soare, se spune că dacă plouă azi, va ploua 40 de zile, așa că să fii fericită că a fost soare și frumos! O lună Mai plină de bucurii îți doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos! Un Mai excelent si plin de lucruri bune va doresc si voua! :D

      Ștergere
  3. si la noi s-a schimbat planul in ultimul moment, dar a iesit totul neplanuit de bine! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa aud asta! :D
      Un final de saptamana superb va doresc!

      Ștergere
  4. Eu m-am recreat în bucătărie! Am făcut sarmale din praz şi poze la ele. Dacă au ieşit le pun azi pe blog! Dacă nu, data viitoare! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu prea se potriveste socoteala de acasa cu cea din targ, nu? :)) Important este ca ai avut parte de o zi frumoasa intr-un final, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ui da ... daca ai sti ce zile traiesc eu de cateva ... zile! :)))))))
      A fost frumos, nu pot spune nu.. compania a fost de vina! :D :D

      Ștergere

Un produs Blogger.

Se încarcă...