Arta tachinării

marți, 22 aprilie 2014 · Posted in

Îmi place să tachinez oamenii! Gata, am recunoscut şi nu dau înapoi. Pentru cei ce mă cunosc suficient de bine ştiu că tot ceea ce fac, fac din dragoste pentru ei. Îmi place să-i fac să râdă, să îi stărnesc şi apoi să îi împac! Probabil nu pentru toţi este la fel de funny cum este pentru mine, însă sunt şi persoane care ştiu că atunci când le tachinez o fac pur şi simplu din dragoste. Ăsta este modul meu de a le arăta că îi iubesc şi ei ştiu asta (majoritatea), unii o acceptă, alţii nu .. dar eu de renunţat nu renunţ. Ţin minte că trei prietene mereu se plângeau că mă legam de înălţimea lor şi le atacam cu tot felul de apelative gen "puştiulică", "copilaş", "bebeluş", "minnie me" etc. ... dar mai apoi s-au obişnuit şi au intrat in jocul meu. Eu le iubesc aşa cum sunt, nebune, mici, mari, pufoase, slăbuţe, ciudate, serioase, amuzante .. sunt ale mele şi le ador aşa cum sunt şi nu doar pe ele. Toţi prietenii mei ştiu că asta mă reprezintă şi de câte ori le mai scot câte o poreclă se liniştesc ştiind că încă îi mai am la suflet ... ciudat, nu? :))))

Fetele se obişnuiesc repede, motiv pentru care uneori le mai las să respire, dar în momentele mele de nebunie extremă nici măcar ele nu scapă .. în schimb băieţii, cu cât îi aţâţi mai mult cu atât se oftică mai mult, cu toate că acolo în sufletul lor undeva, ascunsă după o perdea, stă ea ... mulţumirea! :)))) ...de ce zic asta? Pentru că nu m-am lăsat până nu am dovedit că am dreptate, mai întâi celor mai sceptici şi mai apoi de fiecare dată mie, spre satisfacţia mea proprie şi personală! 
Cunoşteam un tip, pe numele lui "X", care era mare crai de curte veche şi se lăuda cu tot ce "pescuia" în nopţile cu lună plină. La început recunosc că mi-a fost puţin cam greu să găsesc metoda potrivită prin care să îl tachinez (fiind un tip foarte greu de mişcat din pătrăţica lui), dar cu foarte multă muncă şi convingere am reuşit să văd şi rezultatele. Într-un final cred că cel mai uimit era el deoarece nu se aştepta să îl facă cineva atât de subtil încât să nu aibă habar decât când ar fi fost prea târziu. Recunosc că în interiorul meu bucuria era enormă dar nu i-am arătat asta şi l-am lăsat să creadă că el este la conducere până a realizat că este prea târziu şi nu mai are ce face. Bine ... toată distracţia asta a luat o întorsătură ciudată şi din prietenie s-a ajuns la altceva şi apoi la un altceva mai serios şi cu părere de rău trebuie să recunosc că relaţiile s-au rupt din cauza anumitor personaje de nimic, dar ceea ce ştiu cu siguranţă este faptul că acolo undeva, sub toată masca aia de "om de neatins", sufletul lui s-a bucurat ca un copil pentru că am reuşit să îi arăt un adevăr fără să îl rostesc! Cuvintele siropoase şi declaraţiile, în cazul respectiv, au fost de prisos, totul se rezuma la tachinat.

Ceea ce mă supără uneori este faptul că mulţi au tendinţa să creadă că am ceva cu ei, că nu îi suport sau că "defectele" de care au ei impresia că suferă, pentru mine sunt un obstacol, dar nu este deloc aşa. Mie îmi plac oamenii care mă fac să mă lipesc de ei şi nu cei creaţi după tipar! Nu mă încălzeşte cu nimic că am un amic perfect dar artificial, care nu ştie de glumă şi este mereu in defensivă ... prefer oamenii coloraţi, cei cu defecte, cei cu suflet. Îmi place să mă iau de problemele lor şi să îi fac să râdă pe tema asta, să uite de acel "defect" şi să îl considere ceva special, ceva ce doar ei îl au şi pe care eu îl apreciez. Probabil G. sau E. sau O. sau V. nu ar fi ei dacă nu ar fi exact aşa cum sunt! Poate nu ar fi fost prietenii mei ci ai altcuiva, poate nu ne-am fi distrat până seara târziu sau nu am fi început dimineaţa cu "Zip it shrimpy!" şi apoi cu un râs isteric! Toate fac parte din noi iar eu îi plac pe oamenii de lângă mine pentru ceea ce sunt, motiv pentru care îi tachinez şi îi "stresez"!

9 Responses to “Arta tachinării”

  1. a tachina e o arta, e drept nu agreata de toti pentru ca limita intre a tachina si a intepa este destul de subtire dar a tachina cu drag e altceva si asta nu poate trece neobservat...
    tu esti un om cald si jucaus, se pare :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu tachinez si fizic pe langa "alinturi":)) gen gadilat pe cei care stiu ca se gadila rau sau luat prin surprindere pe la spate si gadilat usor in zona coastelor cat sa sara in sus >:) Eu am trecute anumite persoane in agenda cu porecla data de mine si unii inca sunt suparati pe treaba asta, dar o sa inteleaga si ei la fel ca restul ca inseamna ca sunt speciali daca sunt trecuti banal:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu, stiu .. tu pana nu-i lasi lati, nu te dai batuta! :))))))

      Ștergere
  3. Acu, să nu te superi dar "X" e deja marcă înregistrată! Pe bune! ;)
    Căt despre partea cu tachinatul la băieţi cred că e doar o glumă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da? Inregistrata de cine? :)))))
      Uneori gluma ...
      Uneori adevar ...
      Cine Doamne iarta-ma mai stie! :)))

      Ștergere
  4. E bine cand cei pe care-i tachinezi nu se supara nici in strafundul sufletului (sau mintii) lor. :)
    Ma abtin sa tachinez pe cineva, in general, pentru ca nu-mi pot da seama cat de mult i-ar putea afecta negativ, chiar daca (par ca) se amuza. In plus, nu toti cei prezenti ar putea lua ca semn de dragoste tachiarea si gluma ar putea degenera (pentru ca nu toti au simtul masurii).

    Atunci cand o relatie de prietenie sau romantica poate fi "stricata" de alte persoane decat cele direct implicate e mai bine sa se "rupa" mai devreme. O relatie bazata pe sentimente puternice nu cred ca ar putea fi afectata de... sarpele din Eden, dar de un om rau intentionat? :)

    Zile fericite iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa ziceam si eu :D ... "nu a fost sa fie" :))))))
      Multumesc la fel!

      Ștergere
  5. Foarte mult timp, de-a lungul vietii, m-am purtat asa cu prietenii mei. Cu cat imi erau mai apropiati, cu atat ii tachinam mai tare. Apoi cred ca m-am maturizat sau mi-am pierdut simtul umorului... Acum mi se intampla rar sa tachinez oamenii, mai ales cand sunt si altii de fata, caci prea putini reusesc sa rada de propriile defecte...

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.