Trebuie să recunosc că oricât aş încerca să fug de filmele indiene şi coreene mereu mă lovesc de ele, atât mama cât şi bunica urmăresc astfel de seriale şi din diferite motive ajung să particip la câte un episod ba din unul, ba din altul. Din cele coreene trebuie să recunosc că nu prind nimic interesant, nici ele nu-s interesante, toţi seamănă (atât femeile cât şi bărbaţii), toţi sunt skinny şi toţi ţipă!
Ceea ce pot spune în schimb este că la cele indiene, de bine de rău mai învăţ şi eu câte ceva. Am observat că sunt o naţiune foarte credincioasă, zeii primează la ei şi sunt fel şi fel de ritualuri pe care le urmează zilnic, din zori până la apus.
Exemple ar fi multe şi poate am să mai abordez acest subiect dacă vă interesează dar pe moment aş putea spune că una dintre sărbătorile ce îi definesc pe ei este sărbătoarea Holi sau Holli, în traducere însemnând "Festivalul primăverii". Acest festival se desfăşoară anual în ţări precum India, Nepal, Sri Lanka sau în ţări cu diasporă indiană semnificativă (Africa de Sud, Surinam, Guyana etc.). (Sursă)
Prima zi de Holi, denumită şi Dhuli Vandanaeste sărbătorită prin aruncarea de pulberi colorate şi stropirea cu apă parfumată a oamenilor. Cu o zi înainte se aprind şi focurile de tabără ce semnifică evadarea miraculoasă a prinţului Prahlad. (Sursă)
Legenda spune astfel, că Hiranyakashipu era regele demonilor, iar prin graţia zeului Brahma ,a ajuns de neînvins după o lungă penitenţă în care s-a rugat să nu poată fi ucis: "nici ziua, nici noaptea; nici în casă, nici afară; nici pe pământ, nici
pe cer; nici de un om, nici de un animal; nici de astra, nici de shastra”, motiv ce l-a făcut să sfideze nemuritorii şi muritorii având dorinţa ca aceştia să i se inchine cu toţii. Fiul lui Hiranyakashipu (Prahlada), era credincios zeului Vishnu şi în ciuda ameninţărilor tatălui său nu a renunţat la credinţa lui. Regele a încercat să-l omoare prin mai multe modalităţi, a cerut să fie călcat de elefanţi dar acesta a scăpat fără nici o zgârietură, l-a închis într-o cameră cu şerpi veninoşi dar a scăpat teafăr, a încercat să-l otrăvească dar veninul în gura lui s-a făcut nectar, iar în disperare a poruncit ca acesta să ardă pe un rug în braţele surorii lui, Holika (demoniţă ce nu putea fi omorâtă prin foc). Neavând de ales, a acceptat oferta tatălui ei dar s-a rugat la zeul Vishna să îi salveze fratele, iar când aceştia au luat foc, demoniţa a ars iar Prahlada a scăpat nevătămat. Într-un final zeul Vishnu a apărut în formă de Narasimha (jumătate om, jumătate leu) şi l-a ucis pe rege în zorii zilei (nici noaptea, nici ziua), pe treptele casei (nici în casă, nici afară), ţinându-l în poală (nici în cer, nici pe pământ) şi zgâriindu-l cu ghearele (nici de astra nici de shastra). (Sursă)
Festivalul ţine 16 zile în zona în care s-a născut Krishna (a-8-a reîncarnare a zeului Vishna) pentru a comemora dragostea dintre acesta şi Radha. Krishna s-ar fi plâns mamei lui că e prea mare contrastul dintre pielea lui şi cea a lui Radha, astfel mama zeului gândindu-se să dea cu culoarea pe faţa Radhei, de aici şi ritualul din timpul festivalului. (Sursă)
Pentru a putea vedea veselia cu care aceştia se desfăşoară în timpul festivalului, voi pune şi un filmuleţ care mie mi-a placut mult şi sper să vă bucuraţi de el (bine, recunosc ... îmi place puţin şi prezentatorul :D). O zi colorată vă doresc!
Umblând în vizită pe blogul Vienelei, am dat peste o postare interesantă, "Ce culoare are dragostea", şi mă gândeam că în acest Univers toate se leagă cumva în momentul potrivit, planetele se aliniază şi eu trebuie să scriu despre asta. Acum câteva zile am fost întrebată cum arată dragostea pentru mine, am intrat pe blogul lui Vienela şi la fel am văzut vorbindu-se despre ea, dragostea! Cred că este un semn pe care eu trebuie să-l apuc şi să-l scutur bine, aşa cum doar eu şi imaginaţia mea nebună o putem face. Voi scrie despre cum arată dragostea pentru mine dar îl voi descrie şi pe acel cineva perfect pentru mine şi dragostea mea!
Nu aş putea spune ce culoare are dragostea pentru mine, nu am vazut-o niciodată într-o anumită nuanţă, am avut momente în care aceasta m-a luminat şi momente în care m-a întunecat. Pot spune doar că pentru mine, dragostea vine într-o combinaţie nebună de dorinţe copilăreşti. Vreau ca ea să fie mereu un sentiment de veselie, să-mi aducă surprize nenumărate însă nu materiale, vreau să-mi aducă acele mici cadouri ce încântă inima unui copil şi îl face să ţopăie de nebun de colo-colo. Îmi place ca aceadragoste să prezinte pentru mine motivul pentru care urâtul să aibă şi o parte frumoasă, răul o parte bună, iar orice lucru de nedescris o rezolvare cu sclipici. Arată ca o acadea cu gust de cireşe şi formă de pepene, arată ca o limonadă răcoritoare în deşert sau ca un bâlci demn de filmele americane, un loc magic în care deşi vezi monştri aceştia nu te pot răni deoarece există un ceva ce mereu te protejează, arată ca o cafea ce taie cu spor somnul atunci când acesta te copleşeste sau ca o pernă moale şi pufoasă atunci când simţi nevoia să pui capul jos şi să te reîncarci cu putere.
Cum o astfel de dragoste chipeşă nu poate fi dusă de oricine, îmi doresc ca şi cel care o poartă să fie demn de ea. Să fie un suflet liber şi o minte deschisă, să iubească viaţa şi să mă tragă după el de fiecare dată când simte că mă lasă puterea. Să îmi anime ziua şi să mă facă mereu să zâmbesc mai ales în momentele grele. Să îmi arate partea frumoasă a lucrurilor şi să nu îmi frângă aripile, să îmi arate că viaţa este frumoasă cu mici detalii ce o definesc, o floare, un zâmbet, o poezie. Să-mi facă o surpriză care să mă lase mută (şi nu mă refer la o croazieră), să arate într-un mod simplu dar frumos ceea ce simte şi are de oferit şi mai ales să nu mă mintă. Dragostea este frumoasă atunci când este împărtăşită de ambele suflete, nu vreau să fie umbrită de îndoieli, minciuni, motive infantile şi inexistente, limite fizice şi psihice şi mai ales de masca prefăcătoriei. Aşa cum eu cred că adevărul este sănătos la momentul potrivit, asta aştept şi eu în schimb de la o dragoste adevărată, sinceritate!
Ţin minte că mi s-a zis că sunt prea pretenţioasă :D ... eu nu cred că sunt pretenţii, sunt dorinţe, dorinţele mele şi simt că atât timp cât eu pot oferi ce am scris şi mă pot implica cu totul în ceva atât de frumos, la fel simt că undeva pe lumea asta există cineva "construit" pietricică cu pietricică, acel cineva perfect pentru mine care abia aşteaptă să mă cunoască, asta dacă nu m-a cunoscut deja şi încă nu realizează! :)))
