Aşa cum obişnuia să zică şi
Francois Truffaut,
şi anume: "
Pesimistul
este un optimist cu experienţă!" ... cam aşa zic şi eu, sau
mai exact cam aşa simt şi eu. Nu sunt genul de personaj pesimist ce îşi arată
sentimentele în mod fizic, nu plâng, nu mă plâng şi cu siguranţă nu îmi crestez
sau scurtez venele. Pesimismul meu este mai special, are ceva diferit, mă
reprezintă 100% şi pot explica şi de ce. În primul rând, ador (la propriu
vorbind) să le ridic altora moralul, să le prezint lumea aşa cum nu este, să le
ofer o perspectivă roz sau cât mai colorată, să le explic că atât timp cât nu
se eliberează de tot ce este negativ în interiorul lor, nu vor reuşi niciodată
să treacă peste ceva mai puţin bun, urât sau de-a dreptul obositor! Curios,
având în vedere că eu nu privesc niciodată lucrurile aşa, nu?
O altă
parte a pesimismului meu special, este cea în care ştiu să mă bucur de aproape
orice, ştiu să mă amuz atunci când este cazul şi în acelaşi timp ştiu să mă
trezesc mereu la final cu gândul „E prea frumos să fie adevărat! A fost şi s-a
terminat!”. Unii spun că nu este pesimism, alţii spun că nu am ce face, alţii
mă privesc ciudat şi îmi analizează tăcuţi dintr-un colţ, profilul psihologic.
Dacă stau mai bine să mă gândesc, nu cred că este chiar atât de ciudat, dar
asta o spun tot eu, după criteriile mele de alegere a definiţiei cuvântului
„ciudat”, care cu siguranţă nu coincide cu definiţia oferită de DEX.
În
principiu sunt o persoană veselă (ironic!), îmi place să ies şi să mă distrez
(ironic!), îmi plac persoanele inteligente şi amuzante ce îmi animă ziua cu o
glumă bună, şi cu toate astea, ziua mea se incheie în acelaşi mod: „Nu există!”
(ironic!²). Am momente în care simt că mă pot descătuşa din acest „loop”
infinit infernal, şi simt că pot spune şi eu la final de zi: „Da, totul se
îndreaptă spre mai bine!”, dar nu este deloc aşa. Se pare că omul cât trăieşte
învaţă şi moare tot prost, cam aşa mă simt şi eu uneori când mă gândesc la
unele lucruri, la altele, la tot.
Am
fost acuzată de nenumărate ori şi de către diferite persoane, că despic firul
în patru şi văd partea negativă din el. Eu cred că se numeşte analiză, nu pe
text, pe viaţă! Îmi place să iau în considerare mai multe variante, să le
analizez bine şi apoi să dau cu bâta în baltă! :))) ... glumesc! De obicei îmi place să mă axez pe
cea mai avantajoasă dintre toate şi să o aplic, dar chiar şi aşa gândurile mele
şi eu-l meu pesimist se zbat în interior şi ţipă că vor afară! Cred că cel mai
frumos compliment pe care l-am primit odată de la cineva „special” în felul
lui, a sunat aşa: „Dai dovadă de cel mai mare optimism în pesimismul tău, şi mi
se pare ceva frumos, diferit şi provocator!” ... iniţial am luat şi asta ca pe
o glumă, dar mai apoi am observat că avea dreptate într-un fel, un fel de fel
cu fel! Cred că de asta mă şi gândesc la pesimismul meu ca la unul special,
modelat oarecum de ceea ce văd şi trăiesc, şi de ceea ce aş vrea să văd şi să
trăiesc! Dificil, ştiu, mi s-a mai zis! Dacă tot am început cu una din vorbele
mele preferate, aş vrea să vă rog să îmi daţi voie să închei în acelaşi mod:
„Pesimistul este omul care apreciază doar ceea ce nu există!” (treaba cu voia
era doar din politeţe, ştiţi, nu? :D). O zi frumoasă şi plină de gânduri
pozitive!
