Gândul meu pe foaie ... simplu ca "Bună Ziua!" ...

Mirela dragă, te rog să mă scuzi că am postat acum, însă am o perioadă atât de plină de felurite activităţi încât abia reuşesc să mă strecor în faţa calculatorului. Am rupt o jumătate de oră special pentru P. P. şi H. W.! Mulţumesc!

Tot cu această postare vă voi ruga pe voi, cei ce mă citiţi să mă iertaţi că nu am mai trecut pe la voi, însă cu prima ocazie mă voi revanşa. Mulţumesc mult şi vă urez un sfârşit de săptămână minunat!

Dacă este weekend, atunci este

Dacă săptămâna trecută am vorbit despre figurine amuzante ce se găsesc pe tortul de nuntă, în această săptămână voi continua tema tortului (recunosc, mi-e pofta de ceva dulce şi cred că ăsta este principalul motiv). Voi pune câteva poze cu nişte tortuleţe tare interesante şi frumoase şi îmi închipui că şi foarte gustoase, doar vorbim de un tort, nu?

Aceast joc a fost iniţiat de Elly Weiss, acolo unde puteţi găsi şi detalii pentru participare. Happy weekend!

Ce cuvânt puternic şi imbătător (vin) însoţit de un atu (nobil) ce puţine lucruri îl au în definiţie şi uneori şi puţini oameni şi nu mă refer la sângele albastru, dar asta e altă poveste.

Eu nu prea beau vin, servesc foarte rar câte un pahar, dar pot să povestesc câte ceva din viaţa mea, „accidente” dacă le pot spune aşa, cu această minunată licoare a lui Bacchus sau aşa cum îl ştiu unii în a lui formă grecească, Dionis. Prima dată când am gustat, a fost undeva pe la o vârstă foarte fragedă şi am început cu forma mai puţin ameţitoare şi anume mustul, deşi nici acesta nu scapă de eticheta de viciu. La urma urmei, cui nu îi place mustul? Ţin minte că a venit mama la mine şi m-a întrebat dacă vreau suc, copil fiind oare cum era să refuz? Mi se părea superbă acea culoare, acel parfum proaspăt, revigorant, acel gust atât de dulce, m-am bucurat de el cu fiecare înghiţitură şi am plâns când n-am mai avut. Oricum asta nu a fost o problemă, ştiam că vine toamna iar şi iar şi iar şi când venea vremea culesului de struguri, eu eram prima.

Mai târziu, am aflat ce înseamnă vin. Vin de casă bun, sănătos, roşu, alb, dulce, sec, dar din păcate organismul meu nu rezistă în faţa unei astfel de licori şi imediat cum gust, încep să văd steluţe. Când mi-am povestit hiba, mi s-a recomandat şpriţul. Am încercat şi am preferat să nu beau decât să stric.

Tot când eram mai mititică, la sfârşit de an, am aflat ce este şampania. Dulcea şampanie ce pişcă limba şi avea un puternic parfum de căpşuni şi piersici. Beam şi beam şi beam şi nimic. Auzisem eu ceva de cum se fabrică, că ar fi o formă ceva mai uşoară a comunului vin şi mă miram, de ce nu îşi face răutăciosul fel asupra mea? Dau fuga la sticlă, surpriză... şampanie pentru copii. După ce mi s-a mai copt mintea, am aflat ce este adevărata şampanie şi atunci m-am îndrăgostit, iar... dar din păcate are acelaşi efect asupra mea.

Cu timpul însă nu m-am dat bătută, am încercat şi vinul fiert şi atunci am simţit că în sfârşit am găsit „leacul”. Am băut o ceaşcă şi m-am simţit bine, am mai băut una şi parcă, parcă începeam să simt ceva... concluzia: mai mult de o cănită, aşa.. mai potrivită nu pot bea, dar şi atât e bun, decât deloc, tot e ceva.

Mereu însă m-am întrebat de ce? Pot bea orice (mai puţin ţuică – pe asta nu o suport nici de la 2 m distanţă, mă îmbăt din miros înainte să deschidă cineva o sticlă): wisky, votcă, coniac, bere şi altele de acest gen. Am încercat şi eu din curiozitate şi pe o parte am rămas dezamăgită, deoarece nimic nu e mai bun şi sănătos decât un pahar de vin natural, dar pe o parte m-am bucurat, în caz de o petrecere să nu fiu eu singura cu suc în faţă, poate când eram copil mergea, dar acum probabil aş părea fiţoasă şi asta e ultima mea dorinţă.

Îmi pare sincer rău că nu vă pot povesti ceva frumos, ceva care să vă ducă într-o lume mirifică sau într-o amintire plăcută, dar voi încerca să mă revanşez cu următoarele povesti parfumate.

Această poveste a fost propusă de Mirela, cea la care veţi găsi şi detalii pentru participare.

Următoarea săptămână, pentru cei doi, a fost un joc continuu în care îşi aruncau priviri şi cuvinte, se gândeau unul la altul şi se urmăreau pe ascuns de la geam. Ei îi era teamă să facă un pas deoarece nu era sigură pe comportamentul lui, acum vorbea frumos cu ea în momentul următor o respingea şi punea o barieră între ei. El, voia să facă un pas în faţă dar erau două mari motive pentru care ezita mereu. Primul era legat strict de reacţia şi respectul lui faţă de bunic, nu voia ca acesta să creadă că l-a trădat şi că i-a făcut aşa ceva tocmai lui, cel care a avut grijă de el mereu. Al-2-lea motiv era fata … nu putea să suporte un refuz din partea ei. Se tot gândea că poate se joacă cu el sau poate .. nici nu realizează că se joacă cu el şi prin zâmbetele şi privirile ce i le oferă îl face să înnebunească şi să apeleze la „prietena” lui din ce în ce mai des. Încerca să realizeze ce se întâmplă de fapt cu ei. Oare o iubea? Era cam mult zis. Sigur este atracţie fizică, atracţie apărută odată cu plimbarea la lac şi totuşi nu era numai atât … inima i se umplea de fericire când o auzea, când îi auzea glasul şi mai ales când îi rostea numele. Situaţia dintre cei doi devenea din ce în ce mai încărcată şi cu toate că se evitau nimic nu-i putea face să nu se gândească unul la celălalt.

  

- De ce mă eviţi Darius? (spuse cu tristeţe în ochi)

- Sunt ocupat! Nu am timp de pierdut pe vorbe!

- Uite vezi? Iar mă eviţi … de ce ai venit să-ţi ceri iertare dacă nici nu ai dorinţa de a sta de vorbă măcar cu mine. Simt că am greşit cu ceva … zi-mi unde.