Revenind din nou la subiectul poze, după ce m-au stârnit iar două prietene, tot nu am reuşit să înţeleg de ce lumea alege să trăiască prin aparatul foto. Înţeleg, îţi faci câteva poze pentru amintiri, trec anii peste ele, trec peste tine … pui în balanţă şi amintirile plăcute atârna mai greu decât ridurile din oglindă. Cunosc persoane care împart aceeaşi părere cu mine şi la fel se înfruntă cu întrebarea cea de toate zilele: De ce atâtea poze?
- te duci în mall zilnic … vii acasă zilnic cu 100 de poze, 20 pe stânga, 20 de dreapta, 30 în fel şi fel de ipostaze de multe ori penibile şi încă 30 de control
- te duci în parc, faci poză cu o statuie, o pupi, o mângâi, vezi o floare, îi zbori polenul, o îmbrăţişezi, te tăvăleşti lângă ea … serios?
- te duci la cumpărături, o iei de la capăt.
- te duci la grătar, nu-i lăsa pe alţii să se simtă bine.
… apropo de parc, mi-am adus aminte, eram într-o seară la plimbare cu un grup de prieteni şi am ajuns într-un parc, ne-am aşezat pe bancă şi am început şi noi ca tot omul să povestim. După câteva minute, apar în faţa noastră 3 tineri, un cuplu şi încă o fată. Una din ele îşi scoate aparatul foto, îl dă iubitului ei şi îi cere să o pozeze. În spatele ei era un arbust înflorit şi … atât. Şi începe, poza în genunchi, poză cu el în stânga, cu el în dreapta, din faţă, din spate etc. După ce termină sesiunea de poze, se mută ceva mai încolo la un rând de bănci şi dă-i încă o sesiune de poze. Stăteam şi mă gândeam şi eu în sinea mea (uneori tind să cred că atunci când mi se spune că mă gândesc prea mult, nu e cu răutate) ce mama naibii ai văzut la arbustul ăla de ai făcut 20 de poze dintr-un foc?
Înţeleg, te duci să vizitezi ceva important, ceva măreţ, ceva unic sau poate ai … nu ştiu, pitici pe creier şi faci poză la o floare, că aia îţi place, îţi faci 5 poze cu ea şi restul floarea, cauţi un cadru bun, ceva, nu ştiu … dar să te apuci tu şi să faci 100 de poze stupide şi când ajungi acasă conectezi aparatul la pc şi dai din save, upload pe o platformă de asta socială … nu am să înţeleg niciodată aşa ceva.
Nu pot!
Aveam o colegă care exact aşa făcea. Făcea poze (bune, rele, cu ea, cu alţii, cu nimic, erori) ajungea acasă şi le „urca” pe toate pe facebook. Nu vă zic câtă ceartă şi câtă panaramă cu cei din jurul ei. Că eşti divă şi doreşti să te afişezi, ok … dă-i drumul şi afişează ce vrei pe unde vrei, da nu-i băga în aceeaşi oală şi pe restul, poate alţii chiar au ruşine.
Un alt exemplu. Am văzut acum recent ceva poze (prin intermediul altcuiva, eu nu deţin cont facebook sau alte minuni, nu-mi place şi nu sufăr superficialitatea) „sexy” făcute de o fată. Bine, acum depinde ce înţelege fiecare prin cuvântul „sexy” … nişte poze penibile, jenante, poze în care reuşeşte să arate mult mai mult decât este necesar, poze făcute în parc în văzul lumii. Prin ce greşeală cred unii că am fost noi obligaţi să le suportăm mizeriile? Nu mă refer la facebook, ăla dacă nu vrei nu-l vezi. Dar în parc? Mă duc şi eu ca un om normal, ce locuieşte la bloc, chinuit de căldura de afară şi încerc să mă bucur de aerul mai puţin mizerabil de afară şi plin de praf decât cel din faţa blocului şi ce mi se arată în faţa ochilor?
Sincer vă zic, rar am mai văzut persoane care chiar să se bucure de ceea ce fac. Majoritatea aleg să trăiască prin poze, fac un pas hopa poză, mai fac un pas hop altă poză. Mai povestea cineva odată, de o persoană care avea obiceiul să strângă toate pozele cu ea de la oricine a prins-o pe cameră. Făcea foldere separate cu „eu” şi „ceilalţi”.
Oare nu devine la un moment dat obositor? Nu-i mai important să ai o poză cu tine (normală) în faţa unui … castel de exemplu … decât o poză cu tine şi cu o piatră, care nu mişcă, nu zice nimic şi cu siguranţă nu o cheamă Rocky?!
