Gândul meu pe foaie ... simplu ca "Bună Ziua!" ...

Cum aş putea scrie eu pentru a mă face mai bine înţeleasă ... v-aţi simţit măcar o dată neschimbaţi (deşi nu garantez că am ales cuvântul cel mai potrivit)? Ceea ce vreau să zic este că ... am uneori momente când văd ceea ce se întâmplă şi da uneori simt trecerea anilor însă de cele mai multe ori, mai mereu, mă simt eu cea de acum un an, cea de acum 10 ani sau chiar şi mai mult. Mai mereu mă simt la fel, cred, şi e greu să vezi că realitatea te cam contrazice. Mă uit în jurul meu şi văd că totul o ia razna şi parcă toate se îndreaptă spre altceva cu viteza luminii şi mă văd stând pe loc şi ţipând cu un ecou asurzitor pe fundal: "Staţi puţin, unde vă grăbiţi? Hey!" .. dar până să ajung să termin propoziţia deja două dintre prietenele mele s-au măritat, una are copii, alţi prieteni de aceeaşi vârstă cu mine s-au însurat şi ei, au luat all-inclusive, nevastă, copii, apartamente, datorii ... e năucitor! Parcă mă uit din exteriorul unui geam spre o altă lume, o lume paralelă în care eu încă mă simt copil iar ceilalţi îmbătrânesc în jurul meu. Nu zic că nu îmi doresc şi eu familie şi copii, cred că asta e cea mai mare dorinţă a mea, a mea şi altor sute de mii, milioane de fete dar ...parcă toate fug şi devine din ce în ce mai copleşitor! Cred că poartă denumirea de criză, o criză a vârstei sau a ceva deşi nu cred că ar fi întocmai potrivit pentru mine să mă plâng. Dacă stau mai bine şi mă gândesc cred că pe la 35 de ani am să mă crizez urât de tot :)) ... cred că voi avea nevoie de ceva palme să-mi revin, glumesc, evident! Cred că nu mă pot împăca 100% cu ideea că nu mai putem fi copii la casa părintească, că nu mai putem fugi la familie pentru orice prostioară ca atunci când eram de-o tzâră şi mama, tata sau bunicii zâmbeau şi toate durerile treceau, toate prostiile şi idioţeniile ce ne preocupau dispăreau într-o clipită! E uimitor cum ajungem (fără preaviz) din cei "în grijă", cei "responsabili cu grija" faţă de alţii. Acum mă simt puţin ca într-un montagne russe, dacă tot vorbeam de asta! În fine .. app de faza cu nunţile, cine se bagă? Am două anul ăsta şi am nevoie de un susţinător moral şi mai ales puţin (mai mult) realist ... să mă ţină cu picioarele aici pe pământ şi să nu mă mai lase să plutesc la voia întâmplării până mă trezesc eu la realitate ... pff, greu la deal cu boii mici :))) ...

Pentru că suntem doar oameni şi nimic din ceea ce ne rezervă viitorul nu putem afla, eu zic (nu prea o fac, dar o zic) că trebuie să trăim fiecare secundă la maxim. Am tot văzut pe ici pe colo lucruri pe care oamenii le fac, le trăiesc, le simt. Mă gândeam că totuşi e bine să-ţi pui în ordine nişte dorinţe şi mai apoi în funcţie de timpul liber şi condiţii să le "atingi", să spui mulţumit: "Am mai bifat una!". Pentru mine este destul de dificil să-mi fac o listă cu locurile unde mi-aş dori să ajung în această viaţă, dar voi începe cu cele mai uşor de realizat. Un prim loc unde mi-aş dori să ajung ar fi un bâlci, dar nu acel fel de bâlci cu iz românesc, un bâlci demn de filme :D ... un loc ca în filme, un tărâm magic unde distracţia atinge cota maximă şi are de toate. Mi-ar place ca un astfel de bâlci să cuprindă: tombolă, jocuri, întreceri, magazine de unde poţi închiria costume medievale şi nu doar, circ, reprezentaţii fel de fel, jocuri de artificii, camera oglinzilor, tunelul groazei, lanţuri, maşinuţe, locuri unde poţi servi masa sau achiziţiona tot felul de produse specifice unui astfel de loc: mere caramelizate, porumb fiert, vată de zahăr pe băţ, turtă dulce, bere, bomboane ... cozonac secuiesc :D ... înţelegeţi voi unde bat! Mi-aş mai dori şi un trenuleţ :D ... şi un montagne russe, piste pentru maşini, fel şi fel de aparate ce stimulează adrenalina etc. Cam acolo mi-aş dori să ajung, într-un spaţiu care să cuprindă toate astea şi mai mult, mult mai mult, să simt că am fost într-un bâlci adevărat şi nu într-o falsă închipuire, umbra a ceea ce reprezintă toată această distracţie!

Ştiu că e greu să găsim un loc care are tot ce înseamnă distracţie şi probabil cea mai apropiată formă a ceea ce îmi doresc este Disneyland-ul (sper să ajung şi pe acolo, chiar dacă la 80 de ani :))) ... dar de ajuns am să ajung). La noi sunt luate în bătaie de joc astfel de spaţii dar chiar şi aşa am avut şi aici parte de distracţie, cred că mai mult a contat compania decât ceea ce am văzut/încercat, cu prietenii alături cred că orice este mai frumos decât pare iar ceea ce este cu adevărat frumos se transforma nesimţit în ceva magnific, ireal!