Gândul meu pe foaie ... simplu ca "Bună Ziua!" ...

- Buni (spuse încet, aproape innecandu-şi cuvintele) … am de vorbit … aaa, de scris ceva despre oraşul în care locuim, cum ne reprezintă şi prin ce se face remarcat … iar eu, m-am gândit că ar trebui să scriu şi despre poveştile mai puţin fericite, care reuşesc, prin misterul ce le înconjoară, să ofere oraşului acest aer … special. 

- Şi despre ce vrei să-ţi povestească bunicul?

... pentru a nu ieşi în evidenţă dorinţa ei de a afla mai multe despre acel loc interzis, aceasta ceru detalii despre mai multe locuri din oraş şi într-un final a întrebat despre ceea ce o interesa cu adevărat:

- Dar despre casă părăsită, ce-mi puteţi spune?

- Nu ştiu dacă ar fi bine să vorbim despre asta, oamenii încă se uită cu teamă şi ciudă spre ceea ce a fost odată pe acel pământ.

- Hai buni, spune-mi … niciodată nu am aflat ce s-a întâmplat cu adevărat, sunt curioasă.

- De ce eşti aşa curioasă? Nu cumva tu îţi petreci timpul liber pe acolo?

- Nu bunicule … dar dacă nu-mi spui, nu-mi rămâne decât să mă duc acolo!

… bunicul uitându-se îngrijorat către aceasta, ştiind din ce familie de oameni căpoşi face parte, a preferat să-i scape fetei câteva detalii despre ce a fost, decât să o împingă de la spate să se aventureze în locuri nedemne pentru un copil de vârsta ei.

- Din păcate acolo a avut loc o nenorocire, care şi după 15 ani reuşeşte să ne bântuie oraşul. Bărbatul care locuia acolo, împreună cu soţia şi copii lui, a lucrat pentru o vreme împreună cu mine la fabrică. Nu se făcea remarcat, era o fire liniştită însă ochii lui … ochii lui aveau ceva diferit, ascundeau ceva. Toţi au încercat să afle ce anume, din păcate însă … se pare că nu este suficient să fii retras pentru a evita un scandal şi cum acesta este un oraş mic … vorbele apar din cele mai invidioase inimi şi nu fac decât să atragă necazuri. Nevasta lui era o femeie slabă, cu faţa trasă şi ochi profunzi … nu părea o persoană rea, era civilizată, ştia să se comporte însă odată cu nenorocirea ce se abătea asupra lor devenise o fire agresivă. Umbla prin oraş şi la fiecare arătare cu degetul începea să bolborosească vrute şi nevrute, uneori sunau precum un blestem iar oamenii deveniseră fricoşi (zise râzând încet bunicul) … se temeau că o să-i transforme în broaşte. Din păcate odată cu trecerea timpului situaţia nu s-a îmbunătăţit, totul a devenit din ce în ce mai rău. Fata cea mare a fost prinsă într-o seară când se îndrepta spre casă, a fost bătută şi violată. Când a fost găsită era deja prea târziu, rănile datorate loviturilor au fost prea grave iar pentru a ascunde ce s-a întâmplat, au dat vina pe animalele din pădure … deşi toţi ştiau adevărul, nimeni nu recunoastea nimic.

- Dar tu bunicule? Şi tu ai avut ceva cu ei?

- Niciodată, mereu mi-am văzut de treaba mea … poate a fost şi vina mea pe o parte, însă am preferat să mă păstrez indiferent, nici pro, nici contra.

- Zi-mi mai departe te rog .. zi-mi.

- Tatăl acesteia, orbit de furie şi de durere, s-a răzbunat pe cei ce i-au răpit bucuria de a-şi vedea fata zi de zi şi totul s-a sfârşit într-o baltă de sânge. Gloata înnebunită s-a repezit spre casa acestora, au făcut ravagii în curte, au început să arunce cu pietre în ferestre, să spargă uşile, ţipau şi urlau de răsună pădurea … iar cineva a pornit focul, aducând într-adevăr blestemul asupra oraşului. Au ars precum şoarecii în casă … iar singurul supravieţuitor a fost băiatul, a fost găsit de poliţie două zile mai târziu rătăcind prin pădure, cu hainele rupte şi arse, desculţ şi plin de sânge. Era într-o stare groaznică şi cu privirea pierdută-n zare, nu răspundea la întrebări, nu mânca, nu reacţiona în nici un fel … apoi a dispărut şi acesta. Cine ştie ce s-a întâmplat cu sufletul sărmanului băiat … atât de traumatizat de ceea ce i-a fost dat să vadă (spusese bătrânul cu ochii trişti în care se citea clar regretul).

- Îmi pare rău că te-am supărat bunicule!

- Nu face nimic atât timp cât  îmi promiţi că nu te vei atinge niciodată de locul acela.

… fata zâmbi şi lăsă privirea în jos mascând evitarea respectării promisiunii. În drum spre casă gândurile ei deveneau din ce în mai negre … se gândea cu teroare cum a reuşit să scape din aşa bucluc în care intrase. Mergând cu paşii pierduţi şi privirea în pământ se auzi strigată. Raţiunea revenise şi teama o luase cu asalt. Se gândea că poate i se pare şi datorită poveştii spuse de bunicul său îşi închipuia diferite lucruri. Îşi continuă drumul .. iar când ajunse la răscruce, se opri preţ de câteva secunde şi privi înspre locul blestemat. Lasă privirea în jos şi plecă spre casă. Din umbră însă … aceasta era urmărită, aşa cum era aproape de un an de zile. Acest bărbat misterios şi puternic deranjat emoţional şi psihic, făcuse o pasiune pentru aceasta. Îi urmărea toate mişcările, uneori o urmărea cum stătea pe geam seara şi citea sau privea cerul până noaptea târziu înspre dimineaţa. A fost destul de nervos când s-a trezit cu ea în casă şi s-a lăsat descoperit însă … o voce îi şoptea mereu că ar trebui să facă ceva. Prima oară se gândea că e doar o voce plăsmuită în capul lui, dar cu timpul aceasta se contura în chipul surorii lui. Era doar o iluzie, era adevăr .. nimic nu reuşea să-l readucă cu picioarele la pământ. Se simţea plăcut în compania acelei închipuiri, se simţea din ce în ce mai ataşat de Sonia lui, se simţea firav şi în acelaşi timp puternic. Singurătatea însă şi coşmarurile ce le trăia zi de zi, îi făceau inima să se înnegrească, să se gândească la o modalitate de a se răzbuna pe toţi şi toate … până când, a ajuns să o vadă pe ea, cea care a pătruns neaşteptat în viaţa lui. Simţea la ea ceva ce nu a mai simţit la nimeni. Se simţea liniştit, împăcat cu el însuşi, îl făcea pentru câteva momente să uite de ce a fost ... (va urma)