Paradis (II)

miercuri, 19 septembrie 2012 · Posted in Plictis şi inspiraţie

.. noaptea ce a urmat, a adus cu ea o furtună puternică, cerul se despica în două, vântul bătea violent, copacii dansau ameţitor şi pământul parcă urla cu fiecare strop de ploaie ce-l atingea. A 2-a zi dimineaţă, când Maria s-a trezit, află despre nebunia de afară abia la micul dejun din cele povestite de bunici. Când a aflat nenorocirea ce s-a abătut peste noapte, s-a ridicat de la masă fugind spre grajduri să-l verifice pe Mister, să vadă dacă nu a avut de suferit după o noapte atât de furtunoasă. Când a ajuns la boxa acestuia, a observat cu stupoare că lipsea, s-a neliniştit, a început să-l strige şi a ieşit în fugă în curtea din spate. Când l-a zărit s-a repezit la el, l-a îmbrăţişat, l-a pupat şi a început să-şi ceară iertare că nu a venit imediat cum s-a trezit la el. În timp ce-l dezmierda şi îl curăţa auzi din spate o voce:

- Tu trebuie să fii Maria!

… fata s-a întors şi a văzut un băiat înalt, frumos şi cu un zâmbet puţin sarcastic. Simţindu-se ironizată i-a răspuns:

- Da, eu sunt. De ce l-ai luat pe Mister şi l-ai lăsat singur aici? Nu ar fi trebuit să te atingi de el fără voia mea. Cât sunt eu aici, Mister va fi doar în grija mea. (aceasta încerca să se impună printr-un ton sever deşi în pieptul ei inima bătea ca nebuna şi palmele îi transpirau).

- Stai liniştită, nu a mea a fost intenţia de a-l scoate afară, aşa am primit ordin de la Domnul Flavius, să-l pregătesc să fie gata ţesălat şi înhămat pentru când te vei trezi.

- De acum înainte în ceea ce-l priveşte pe Mister, doar de mine vei asculta şi nu vei mai interveni. Ne-am înţeles?

- Eu nu ascult ordinele unei domnişoare de oraş plină de aere şi cu nasul pe sus. Ordinele mele vin direct de la stăpân şi nu am să le tratez cu indiferenţă.

- Cum îţi permiţi? Voi avea grijă ca bunicul să afle de asta şi …. pentru tine sunt Domnişoara Maria!

... băiatul zâmbind în colţul gurii s-a apucat mai departe de pregătit calul, fapt ce a enervat-o la culme şi a făcut-o să fugă în casă pentru a i se plânge bunicului. Ajunsă în casă, s-a dus în spatele bunicului şi i-a pus mâna la ochi provocând-ul să ghicească cine e (acest joc îl făcea mereu încă de mic copil, ori de câte ori când îl surprindea pe bătrân cu spatele). S-a aşezat jos şi l-a întrebat dacă a mai angajat oameni noi la fermă şi răspunsul veni sincer din partea bătrânului:

- Să înţeleg că te-ai întâlnit cu Darius!

- Cred că el era, dacă Darius vine de la impertinent atunci da, el este cel pe care cu neplăcere l-am întâlnit.

- Darius nu este un băiat rău, draga moşului, este puţin mai diferit, dar îl ştiu de când era mic şi este loial şi de încredere. Adevărat, are momente în care gura vorbeşte fără el dar nu e prostie sau impertinenţă, ci doar un caracter puternic.

- Da bunicule, dar ...

- Nici un dar … vina a fost a mea, ştiu ce te deranjează, dar cât tu eşti la şcoală el este cel care are grijă de Mister şi îl scoate la plimbare.

- Cum?!?! L-a încălecat pe Mister? Dar e calul meu, nu permit aşa ceva!

- De ce laşi sentimentele de invidie să te năpădească? Ştii foarte bine că un cal nu poate sta închis într-un spaţiu mic, trebuie să fie liber şi trebuie alergat.

- Dar de ce nu l-ai lăsat singur? Se descurcă, ştii că mereu vine acasă dacă scapă.

- Da draga mea, dar în ultima perioadă s-au înmulţit lupii şi nu cred că vrei să-l pierzi.

- Da bunicule, dar ...

- Nici un dar, hai să mergem afară să lămurim lucrurile cu Darius.

... ieşind din casă şi îndreptându-se spre grajduri, fata stătea mândră lângă bunicul ei şi pe faţă i se afişa un zâmbet viclean, mintea ei deja crea scenarii în care bunicul are să-l mustre pe Darius. În drum spre locul cu pricina, bunicul întâlni unul din muncitori şi se opri preţ de câteva minute pentru a-i da indicaţii, timp în care fata îl cerceta cu atenţie pe Darius de la distanţă. Acesta era un băiat bine, un tânăr tipic celor de la munte, înalt, matur şi cu trăsături frumoase. Se vedea că este o persoană muncită, avea mâinile mari şi puternice şi i se puteau observa venele prin piele. Din câte a observat în cele 5 minute de ceartă cu el, era şi îngrijit, cumva … prin ceva, reuşea să iasă în evidenţă faţă de restul muncitorilor de la fermă. Gândurile nu-i dădeau pace, se gândea că poate a greşit ea sub impulsul emoţiilor şi trebuia să-l ia mai uşor. Gândindu-se la o soluţie, s-a întors spre bunicul ei şi i-a zis că nu are rost să se ia de băiat şi că va vorbi ea cu el mai târziu când îl va scoate pe Mister la plimbare ... (va urma)