Paradis (IV)

luni, 24 septembrie 2012 · Posted in Plictis şi inspiraţie

Spre mijlocul zilei, fetei îi veni ideea de a se duce la lac să se scalde, să stea puţin timp singură, să-şi clarifice ideile. L-a pregătit pe Mister, a încălecat şi a plecat la galop spre lac. Simţea cum aerul ce îi mângâie faţa, îi oferă linişte şi calm. Se simţea mai bine ca oricând în mijlocul naturii şi îşi dorea ziua numai pentru ea, departe de toţi, departe de el. Ajunsă la lac, nu a stat bine pe gânduri, s-a dezbrăcat şi s-a aruncat în apă, s-a scufundat de câteva ori şi apoi s-a lăsat pe spate pentru a putea privi cerul senin şi pentru a asculta cântecul păsărelelor din pădure. Pentru ea aşa arată Raiul pe pământ, totul era verde şi viu, simţea cum cu fiecare gură de aer mintea i se curăţa de orice gând necurat, de orice conflict, simţea cu pielea ei emană fericire şi se lăsa în voia apei, pentru a o purta către centrul lacului. Nu îi era frică să înnoate, nu îi era frică de apă sau de lacul pe care-l ştia atât de bine încă de mic copil. Nimic nu o reţinea şi nimic nu-i mai putea impune bariere, se putea scălda în voie, putea sta la soare fără să se îngrijoreze că cineva o vede şi nu se sfia în a ieşi din apă goală pentru a-i da drumul lui Mister să alerge şi să guste puţin din libertatea de care avea ea parte. Siguranţa pe care aceasta o simţea nu era oferită doar de pustietate ci şi de băiat …deşi ea nu-l vedea, acesta stătea ascuns în pădure, cu puşca rezemată de picior, fumând dintr-o ţigară. Darius a fost trimis pe ascuns de către bunic pentru a avea grijă de Maria, se temea să nu intre în zona lupilor dar nici nu voia să-i impună anumite limite, să o ţină sechestrata în casă doar de liniştea bunicii. Stând de pază, nu putea să nu observe ceea ce ea îi arăta … se uita la ea şi o vedea diferit. Era altfel faţă de cea ce îi dădea ordine după furtună sau de cea speriată din pădure. Maria era de fel o fată frumoasă. Avea tenul alb şi curat, trăsături de înger şi un păr roşcat ce strălucea în soare precum un lan plin de maci. Avea sânii rotunzi şi plini şi nişte picioare lungi şi subţiri cum rar i-a fost dat să vadă. Stătea şi o privea cum iese şi intră în apă, precum o zeiţă în bucata ei de paradis. A aşteptat până aceasta s-a îmbrăcat şi a plecat înapoi spre fermă iar el şi-a continuat drumul spre oraş. Tot timpul a văzut-o înaintea ochilor, cum zâmbea şi parcă îi făcea cu ochiul. Corpul lui o luase razna, simţea nevoia să se descarce şi singura soluţie era Delia, „partenera” lui de distracţie.

Când a ajuns acasă, înainte să intre pe uşă, a aruncat o privire către camera fetei. Era lumină şi vedea mişcare. Şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus să vorbească cu ea. Ajuns în faţa camerei, parcă curajul îl abandonase, nu ştia ce să facă, să bată, să nu bată …până la urmă şi-a făcut curaj şi a bătut la uşă.

- Da! (se auzi de dincolo de uşă)

- Maria … sunt eu Darius.

- Darius?! (şi se repezi la uşă să o deschidă)

- Ce cauţi aici la ora asta atât de târzie?

- N-am vrut să te deranjez (şi dădea să plece când fata l-a apucat de mână).

- Nu, stai, scuză-mă. Spune-mi ce s-a întâmplat? A păţit ceva Mister?

- Nu, voiam doar să trec pe aici şi să-mi cer scuze pentru felul în care m-am comportat.

- Cum crezi tu că e mai bine. (îi zise Maria zâmbind)

- Acum mă voi retrage, dacă-mi permiţi … (şi plecă în grabă)

- Sigur … noapte bună … să ai! (strigă fata după el)

... întoarsă în cameră, s-a aşezat pe pat şi a rămas nemişcată. Se gândea ce a păţit Darius de a venit să-i ceară scuze. După ce a aflat că bunicul nu vorbise cu el, a început să se gândească din ce în ce mai mult la Darius. O măcina ideea venirii lui seara târziu doar pentru a-şi cere scuze, ceva nu era în ordine şi trebuia să afle ce. S-a dus la grajduri în căutarea lui şi când a dat ochii cu el prima reacţie a fost cea a unui zâmbet inocent, vederea imaginii lui a cutremurat-o adânc. S-a dus la el şi l-a întrebat fără să ezite.

- Spune-mi sincer, de ce ai venit la mine aseară?

- Să-mi cer scuze, credeam că este de la sine înţeles.

- Nu! Vreau adevărul Darius! (când îşi auzi numele ieşit din gura fetei, inima acestuia a luat-o razna)

- Asta este adevărul. M-am gândit mai bine şi am realizat că nu m-am purtat întocmai frumos cu tine dar dacă nu-mi accepţi scuzele pentru mine este tot una (încerca să iasă din discuţie pentru a nu-şi arăta vulnerabilitatea faţă de ea)

- Nu! Nu la asta m-am referit, doar că ... te-ai gândit la mine?

- Nu la tine! La ce s-a întâmplat.

- Adică la mine (spuse fata zâmbind).

... în mintea ei se contura un nou sens al relaţiei lor. Vedea ceva schimbat în ochii lui când o privea dar nu-şi dădea seama ce anume a generat această schimbare. Voia să-l tragă de limbă, să afle mai multe dar nu să întindă coarda.

- Aseară m-ai prins aproape înainte să mă culc.

- Atunci am ajuns acasă şi am văzut lumină, altfel nu deranjăm.

- Ai fost cu … iubita ta?

- Cine, Delia? Nu este iubita mea. Este doar o prietenă.

- Ce mod „prietenos” de a-ţi trata amicii ai.

- De ce zici asta? Te deranjează ceva la comportamentul meu?

- A, nu! … era doar o observaţie.

- Ok, acum dacă ai terminat … mă poţi lăsa să-mi termin şi eu treaba?

… simţea că încearcă să scape de ea, simţea că ceva nu era în regulă cu el, dar fără să-l mai încolţească, s-a retras înapoi în camera ei şi l-a lăsat să se liniştească. Privind pe geam, l-a zărit cum înainte să intre în căbănuţă şi-a aruncat privirea din nou la geamul ei şi atunci a simţit ceva plăcut în inima ei, era un sentiment cald, un sentiment ce parcă urla în interiorul ei din toate puterile: