... după vizita la bunici, fata începuse să se gândească tot timpul la acel băiat trist ce nu ieşea niciodată din umbră. Simţea nevoia să-l ajute, ceva în
interiorul ei nu-i dădea pace, simţea nevoia să se ducă acolo, să vorbească cu
el, să-l facă să înţeleagă că nimeni nu este răspunzător pentru cele petrecute
în trecut şi mai simţea ceva … dar nu-şi dădea seama ce.
Era un sentiment
ambiguu, simţea frică, simţea atracţie.
Instabilitatea lui şi frica de care
dădea dovadă în momentele de slăbiciune, o atrăgeau ca un magnet şi au făcut-o să-şi
dorească să se întoarcă. În noaptea următoare s-a dus din nou dar casa era
goală. El nu mai era de găsit. Nu ştia ce să facă, să-l strige sau să plece,
să-l aştepte sau să se mulţumească că a dispărut din viaţa ei aşa cum a apărut,
rapid şi tulburător. Într-un final s-a decis să plece, dar gândurile nu-i
dădeau pace. Se gândea că poate este acolo dar nu vrea să o vadă. De ce nu-i
mai este frică de el şi de ce simţea o nevoie atât de mare să-l găsească.
După un moment de rătăcire în ochii ei … acesta simţea ca fata este un pericol dar în acelaşi timp simţea că e singura lui legătură cu lumea care-l înconjoară. A trăit mai mult singur, fugind din casă în casa până la împlinirea majoratului. Avea 28 de ani dar nu a fost niciodată înconjurat de prieteni. Nu ştia ce sunt relaţiile cu alte persoane. Era un singuratic şi prefera tăcerea. Se gândea că poate ar fi timpul să treacă mai departe dar amintirile din copilărie nu-i dădeau pace şi-l trăgeau într-un abis întunecat. Nu mai vroia să fie singur dar nu vroia nici atenţie excesivă din partea necunoscuţilor. Se mulţumea să poarte o discuţie cu fata, să o vadă, să o simtă lângă el ... dar cum? Ştia că-i este frică de el deoarece nu avea cel mai bun control asupra stărilor ce-l năvăleau. Într-o seară, când aceasta stătea în faţa casei, cu privirea îndreptată în sus, şi-a făcut curaj şi s-a arătat în faţa ei. Mare i-a fost surprinderea când a văzut că ea nu a reacţionat deloc sub impulsul fricii. L-a privit serioasă şi totuşi cu reţinere … însă nu a fugit. Acea noapte a fost primul pas spre o prietenie în umbră. Pentru a nu risca expunerea lui, aceasta îl vizită aproape zilnic în vechea casă în care el locuia.Cu timpul cei doi au devenit mai apropiaţi, pentru ea, el era ceva nou, ceva interesant, pentru el, ea era noul centru al universului. Era lumina din lumea cea nouă, era şansa prin care putea să evadeze din trecut. Se îndrăgostea de ea cu fiecare clipă petrecută împreună însă nu avea destul curaj pentru a o atinge. Pentru el era suficient să o privească pentru a se putea simţi împlinit. Îi era frică de ce reacţie ar putea avea la atingerea ei.
Dispariţiile fetei deveneau din ce în ce mai mult evidente. Toţi se întrebau unde se duce şi ce face. Mereu era grăbită şi devenise tăcută. Ieşiseră vorbe că se întâlneşte cu cineva necunoscut, cineva nou în oraş. Călăuziţi de sentimente de invidie şi de curiozitate într-o zi au urmărit-o şi au văzut că a intrat în casă părăsită. Nimeni nu îndrăznea să meargă mai departe şi s-au gândit să o întrebe chiar pe ea ce se petrece imediat cum o vedeau ieşind din casă. Orele treceau şi ea nu mai ieşea. Se temeau că i s-a întâmplat ceva, au acţionat sub impuls şi au năvălit în casă strigând după ea. Băiatul speriat s-a repezit la fată şi a luat-o drept scut. Nu ştia ce se petrece, de ce este atacat şi de cine. Nu ştia pe nimeni, nu ieşea prea des din casă şi nu se făcuse remarcat. Fata încerca să-i calmeze ştiind că el poate suferi un atac de panică şi nu vroia că prietenii ei să aibă de suferit. Speriat că îl vor lăsa fără unica lui prietenă, a tras-o după el la etaj sub ameninţările acestora. Cum casa era veche şi şubredă, sub greutatea lor şi la efortul depus de aceştia, podeaua a cedat şi cei doi tineri au căzut prin ea.
A trecut deja un
an şi acea noapte încă o mai deranjează pe fată. Nu poate vorbi despre ea,
refuză să deschidă subiectul şi adeseori cade pe gânduri şi îşi pierde
privirea-n zare. A fost o noapte ce şi-a lăsat urmele asupra ei. A fost rănită,
şi-a pierdut prietenul şi a devenit ţinta noilor bârfe din oraş. Şi-a pierdut o
parte din prieteni, o credeau nebună şi se temeau de ea. Cu toate astea nu
vroia să dea drumul trecutului şi păstra cu durere toate momentele petrecute alături
de acel necunoscut misterios şi încântător.
Sper ca nu s-a terminat, ca ma supar.
RăspundețiȘtergerePai ultima mea dorinta este sa te supar dar .. da :D s-a terminat, insa promit ca vin cu o poveste noua, de data asta fara bau`bau :)) ... Sorry! :(
Ștergereeste prima data cand intru pe blogul tau...si mi-a starnit curiozitatea aceasta ultima postare a ta..asa ca le-am citit pe toate din ciclul "in umbra lui" si m-ai impresionat...foarte frumos scris, detaliile m-au tinut in suspans, modul in care ai descris locurile, mobilierul, actiunile personajelor fac din povestirea ta una foarte, dar foarte frumoasa!:)
RăspundețiȘtergereMultumesc si bine ai venit pe aici. Te mai astept. O zi faina iti doresc!
Ștergeream citit cu emotie ce ai scris...
RăspundețiȘtergerehai...spune-mi ca nu s-a terminat :)
Ba da :( ... cum ii ziceam si Vienelei, dorinta mea nu este sa va supar, nici prin gand nu mi-a trecut asa ceva. Din pacate insa, aceasta poveste a luat sfarsit cu aceasta a-4a parte, insa voi reveni cu alte noi povesti. Sper din tot sufletul sa va placa si urmatoarea poveste ce o voi posta, daca nu la fel de mult ca aceasta, poate chiar mai mult.
ȘtergereDin nou imi cer scuze daca v-am suparat!
ufff...am zis eu ca nu se va sfarsi cu happy end...
RăspundețiȘtergeremai pastram totusi o speranta :)
stii sa transmiti starile personajelor cititorilor tai...
spor la scris,astept plina de curiozitate sa vad ce va urma :)
Pandhora a avut dreptate, nu a fost cu happy end...
RăspundețiȘtergereFrumos blog ai
RăspundețiȘtergereMultumesc! :D
ȘtergereSfarsitul mi-a lasat un gol in stomac:(. Citeam incantata si se intrezarea o posibila poveste de iubire si ...Cu toate acestea sunt adepta si fana a sfarsiturilor inchise, triste. Am cochetat si eu cu astfel de scrieri si ii spuneam prietenei mele cele mai bune pe la jumatatea scrierii ,,Deci...pe cine mai omoram?". Mi-a placut...Ultimul paragraf m-a dus cu gandul la ,,nefericitul Erik"(Fantoma de la opera). Multa inspiratie...si cat mai multe astfel de scrieri. Ma repet..insa tin sa subliniez ca mi-a placut. Toate cele bune!
RăspundețiȘtergereMultumesc! Atat de mult ce mi-a placut filmul ala (fantoma de la opera), superb film. Imi pare rau ca nu s-a ajuns la ce a vrut majoritatea, insa asa cum zicea si Elly, ar fi fost putin fortat si nu stiu cat de bine ar fi dat :D dar .. deocamdata inca sunt la stadiu la de amator, scriu ce-mi trece prin mintea asta nebuna si va multumesc ca ma cititi!
ȘtergereNu stiu de ce se doresc povesti cu final fericit.
RăspundețiȘtergereMie...nu-mi prea plac. Stiu, pot parea o ciudata dar, de fapt, nu cred ca te miri :)
Consider ca e foarte bine asa cum ti-a iesit povestea. Nu erau premise pentru un final fericit, daca il faceai asa, era fortat. Intr-un fel sau altul, tot la un final trist trebuia sa se ajunga.
Verdictul: Mi-a placut. Mult! :)
Multumesc mult! Eu de obicei cand ma apuc, apoi scriu si scriu si scriu :)) ... si automat povestea o ia intr-o directie, fie el bun ori rau, dar nu toate povestile se termina frumos, mai sunt si astea rele... altfel cum am mai face diferenta intre bun si rau :))?
ȘtergerePs: nu esti deloc ciudata, esti speciala.
Foarte interesanta saga ta! Am citit toate episoadele si am stat cu sufletul la gura pana la final. Casele parasite sunt o tentatie pentru explorare, iar povestea pe care ai impletit-o intre cei doi nu avea cum sa se termine cu bine avand in vedere psihicul labil al protagonistului si contextul social, el de 28 de ani, ea ceva mai tanara, daca nu chiar adolescenta - se subintelege -. Oricum mi-a placut mult si iti doresc mult spor la scris in continuare! :)
RăspundețiȘtergere