Gândul meu pe foaie ... simplu ca "Bună Ziua!" ...

Umblând în vizită pe blogul Vienelei, am dat peste o postare interesantă, "Ce culoare are dragostea", şi mă gândeam că în acest Univers toate se leagă cumva în momentul potrivit, planetele se aliniază şi eu trebuie să scriu despre asta. Acum câteva zile am fost întrebată cum arată dragostea pentru mine, am intrat pe blogul lui Vienela şi la fel am văzut vorbindu-se despre ea, dragostea! Cred că este un semn pe care eu trebuie să-l apuc şi să-l scutur bine, aşa cum doar eu şi imaginaţia mea nebună o putem face. Voi scrie despre cum arată dragostea pentru mine dar îl voi descrie şi pe acel cineva perfect pentru mine şi dragostea mea!

Nu aş putea spune ce culoare are dragostea pentru mine, nu am vazut-o niciodată într-o anumită nuanţă, am avut momente în care aceasta m-a luminat şi momente în care m-a întunecat. Pot spune doar că pentru mine, dragostea vine într-o combinaţie nebună de dorinţe copilăreşti. Vreau ca ea să fie mereu un sentiment de veselie, să-mi aducă surprize nenumărate însă nu materiale, vreau să-mi aducă acele mici cadouri ce încântă inima unui copil şi îl face să ţopăie de nebun de colo-colo. Îmi place ca acea dragoste să prezinte pentru mine motivul pentru care urâtul să aibă şi o parte frumoasă, răul o parte bună, iar orice lucru de nedescris o rezolvare cu sclipici. Arată ca o acadea cu gust de cireşe şi formă de pepene, arată ca o limonadă răcoritoare în deşert sau ca un bâlci demn de filmele americane, un loc magic în care deşi vezi monştri aceştia nu te pot răni deoarece există un ceva ce mereu te protejează, arată ca o cafea ce taie cu spor somnul atunci când acesta te copleşeste sau ca o pernă moale şi pufoasă atunci când simţi nevoia să pui capul jos şi să te reîncarci cu putere.

Cum o astfel de dragoste chipeşă nu poate fi dusă de oricine, îmi doresc ca şi cel care o poartă să fie demn de ea. Să fie un suflet liber şi o minte deschisă, să iubească viaţa şi să mă tragă după el de fiecare dată când simte că mă lasă puterea. Să îmi anime ziua şi să mă facă mereu să zâmbesc mai ales în momentele grele. Să îmi arate partea frumoasă a lucrurilor şi să nu îmi frângă aripile, să îmi arate că viaţa este frumoasă cu mici detalii ce o definesc, o floare, un zâmbet, o poezie. Să-mi facă o surpriză care să mă lase mută (şi nu mă refer la o croazieră), să arate într-un mod simplu dar frumos ceea ce simte şi are de oferit şi mai ales să nu mă mintă. Dragostea este frumoasă atunci când este împărtăşită de ambele suflete, nu vreau să fie umbrită de îndoieli, minciuni, motive infantile şi inexistente, limite fizice şi psihice şi mai ales de masca prefăcătoriei. Aşa cum eu cred că adevărul este sănătos la momentul potrivit, asta aştept şi eu în schimb de la o dragoste adevărată, sinceritate!

Ţin minte că mi s-a zis că sunt prea pretenţioasă :D ... eu nu cred că sunt pretenţii, sunt dorinţe, dorinţele mele şi simt că atât timp cât eu pot oferi ce am scris şi mă pot implica cu totul în ceva atât de frumos, la fel simt că undeva pe lumea asta există cineva "construit" pietricică cu pietricică, acel cineva perfect pentru mine care abia aşteaptă să mă cunoască, asta dacă nu m-a cunoscut deja şi încă nu realizează! :)))