Gândul meu pe foaie ... simplu ca "Bună Ziua!" ...

E bizar să mergi la market/piaţă şi să vezi legume "străine", legume bronzate de prin cine ştie ce locuri însorite, care odată gustate, aduc cu ele un sentiment de nemulţumire cumplit. Acum că este toamnă, ar fi momentul potrivit să profităm din plin şi să ne bucurăm de gustul autentic al legumelor cu iz românesc. În general, eu prefer să nu mănânc produse ce au gust de apă îngheţată, mă mulţumesc cu o roşie de exemplu, da o roşie cu gust, decât cu o salată fără gust pe care scrie made in Doamne iartă-mă.

Îmi aduc aminte ce gust avea viaţa când eram mici. Ţin minte că stăteam la bunica şi avea gradină lângă casă, o grădină 100% utilitară, legume, pomi fructiferi, ierburi care mai de care mai aromate, căpşuni, zmeură şi altele. Ţin minte că ne culca la prânz (sau cel puţin aşa crede ea) şi pleca fericită că vreo două ore nu-i mai stricăm nimic prin curte. De unde? Eu fiind mai mică mă luam mereu după fratele meu şi ne făceam că adormim, stăteam precum păsările alea ce se prefac a fi moarte pentru a nu fi văzute de ochii vigilentului şoim. Ne ridicam din pat şi săream pe geamul de la cameră (deoarece uşa era atât de greu de deschis, avea o mică problemă şi gravitaţia nu ne ajuta deloc) apoi o urmăream de pe hol prin geamurile mici cu ramă verde asemeni unui tablou şi săream din nou şi ne refugiam în grădină. Acolo începea distracţia adevărată. Ne ascundeam pe după rândurile cu roşii şi castraveţi, ne "bombardam" cu bulgări de pământ, ne fugăream cât era grădina de lungă şi după ce oboseam, mergeam la unul din meri (cel marcat de noi) şi dezgropam o cutiuţă de pastile plină cu sare şi ne aşezam la masă. Şi dă-i cu castraveţi şi roşii până pocneam ... doar înainte să "dormim" stăteam la masă, dar atât de bune era acele legume încât le mâncam drept desert.

După ce terminam joacă şi simţeam că se apropie timpul să vină părinţii de la servici, ne furişam înapoi în casă, ne aşezam în pat şi luam poziţia somn. De multe ori, nu dura mai mult de câteva minute şi se auzea maşina şi atunci ştiam că e timpul să ne trezim (timpul petrecut în grădina fiind în jur de două ore). Când venea mama să ne vadă, ne prefăceam somnoroşi şi fără chef de joacă şi începeam să-i stresăm şi pe ei ... văzând că nu avem la cine să ne "miorlăim", dădeam fuguţa în stradă şi ne căutam noi parteneri de aventuri, dar asta e altă poveste.