Şi dacă tot mi-a dat scumpa Elly, ideea unei categorii şi anume "Amintiri din copilărie", ar fi cazul să o umplu cu postari, nu?
Mie îmi plac foarte mult sărbătorile şi înainte de acestea, se instalează în mine o stare ciudată, euforică, care nu întotdeauna mi-a făcut bine. Acum, mă controlez, sunt mare şi vaccinată şi pot pune punct iar când nu este cazul pot accepta consecinţele.
Eram undeva prin generală şi pe vremea aia stăteam la bunici şi mă luam cu prietenii de pe uliţă şi făceam tot felul de nebunii, ziua ne jucam, ne juleam, ne fugăream ... seara eram la Denii ... seară de seară, asta până într-un an în care n-am mai ajuns la denii ... de ce? Imediat vă zic!
Era o frumoasă zi de primăvară ... şi se anunţase de vreo două zile mare tămabălău în oraş, cu surle şi trâmbiţe, feti frumoşi şi dulciuri bune. Într-o încercare eşuată, m-am dus la ai mei şi le-am zis că vreau la Denii în centru, categoric răspunsul a fost "NU!" ... văzând că nu am scăpare, am pus la cale un plan cu "prietenii" mei. Mă duc la ei şi le zic aşa: "Buni, vreau şi eu cu ei. Nu mergem singuri, merge şi mama lui M. cu noi, să nu fim de capul nostru, suntem mai mulţi ... hai te rog lasă-mă!" ... văzându-mi faţa de copil milog, după o întrebare pe un ton serios "Sigur?" ... mi-a dat voie să mă duc. Ne-am bucurat, ne-am prostit, am râs şi după am plâns.
Bun, zis şi făcut, am continuat cu planul nostru (normal, mama respectivei fete nu mergea), ne-am îmbrăcat, ne-am aranjat şi tulea în oraş. Cu noi, "gaşca de gâşte" au mers şi doi băieţi, unul fratele meu, celălalt fratele fetei respective.
Am ajuns în centru, nebunie mare, lume peste lume, fete, băieţi, vată de zahăr ... o nebunie! De ce să ne ducem noi la biserică? Nuuuuu! Hai să ne plimbăm şi sărind cu privirea de la un băiat la altul, ne-am rupt de băieţi. Problema mare nu ar fi asta, problema e alta ... eu mereu am fost legată de fratele meu. Mereu auzeam: "Vrei să ieşi? ... Mergi cu el!" ... "Vrei în excursie? Dacă merge şi el" ... şi fiind fratele meu mai mare l-au transformat în gardianul meu (nu exagerez când vă zic că şi acum e aşa ... "Vrei să ajungi undeva? Te duce el" :))) e greu, foarte greu). Cei doi, văzând că nu ne găsesc, ce au zis? Să se ducă ei acasă, că noi sigur suntem acolo. Ajuns acasă ... ia-o pe Ioana de unde nu-i. Atunci, bunica şi-a dat seama că e ceva putred. Şi ce credeţi că face? O trimite pe verişoara mea mai mică, la mama respectivei fete sub pretextul să aducă laptele. Se întoarce asta mică acasă şi începe să turuie. Că s-a întâlnit cu mama respectivei şi a făcut şi a dres ... etc. Atunci bunica s-a prins că am minţit.
Vă închipuiţi ce s-a întâmplat când am ajuns acasă? Nu? Vă zic eu!
M-au invitat în casă, m-au aşezat la masă şi a început tata predica. Niciodată nu m-a bătut, da ţipa la mine de mă surzea şi mă trăgea şi de urechi. Şi tatăl meu are o voce foarte puternică şi când ţipa, fără să exagerez te apucau toţi fiorii. Şi la sfârşitul predicii mi-a zis-o pe aia cu "Eşti pedepsită o săptămână! Nu mai ieşi în stradă, nu mai mergi în oraş şi pui mâna şi faci treabă!" ... atunci a fost pedeapsa cea mai mare a spiritului meu rebel. Eu stăteam şi ştergeam geamuri şi ei se jucau şi-mi făceau şi cu mâna ... să-mi facă ciudă! N-am să uit niciodată acea perioadă. Dacă mă gândesc mai bine .. şi acum sufăr :))) ... dar într-un fel mi-a prins bine, am învăţat ce înseamnă responsabilitatea şi am mai învăţat că minciuna are picioare scurte!
Mie îmi plac foarte mult sărbătorile şi înainte de acestea, se instalează în mine o stare ciudată, euforică, care nu întotdeauna mi-a făcut bine. Acum, mă controlez, sunt mare şi vaccinată şi pot pune punct iar când nu este cazul pot accepta consecinţele.
Eram undeva prin generală şi pe vremea aia stăteam la bunici şi mă luam cu prietenii de pe uliţă şi făceam tot felul de nebunii, ziua ne jucam, ne juleam, ne fugăream ... seara eram la Denii ... seară de seară, asta până într-un an în care n-am mai ajuns la denii ... de ce? Imediat vă zic!
Era o frumoasă zi de primăvară ... şi se anunţase de vreo două zile mare tămabălău în oraş, cu surle şi trâmbiţe, feti frumoşi şi dulciuri bune. Într-o încercare eşuată, m-am dus la ai mei şi le-am zis că vreau la Denii în centru, categoric răspunsul a fost "NU!" ... văzând că nu am scăpare, am pus la cale un plan cu "prietenii" mei. Mă duc la ei şi le zic aşa: "Buni, vreau şi eu cu ei. Nu mergem singuri, merge şi mama lui M. cu noi, să nu fim de capul nostru, suntem mai mulţi ... hai te rog lasă-mă!" ... văzându-mi faţa de copil milog, după o întrebare pe un ton serios "Sigur?" ... mi-a dat voie să mă duc. Ne-am bucurat, ne-am prostit, am râs şi după am plâns.
Bun, zis şi făcut, am continuat cu planul nostru (normal, mama respectivei fete nu mergea), ne-am îmbrăcat, ne-am aranjat şi tulea în oraş. Cu noi, "gaşca de gâşte" au mers şi doi băieţi, unul fratele meu, celălalt fratele fetei respective.
Am ajuns în centru, nebunie mare, lume peste lume, fete, băieţi, vată de zahăr ... o nebunie! De ce să ne ducem noi la biserică? Nuuuuu! Hai să ne plimbăm şi sărind cu privirea de la un băiat la altul, ne-am rupt de băieţi. Problema mare nu ar fi asta, problema e alta ... eu mereu am fost legată de fratele meu. Mereu auzeam: "Vrei să ieşi? ... Mergi cu el!" ... "Vrei în excursie? Dacă merge şi el" ... şi fiind fratele meu mai mare l-au transformat în gardianul meu (nu exagerez când vă zic că şi acum e aşa ... "Vrei să ajungi undeva? Te duce el" :))) e greu, foarte greu). Cei doi, văzând că nu ne găsesc, ce au zis? Să se ducă ei acasă, că noi sigur suntem acolo. Ajuns acasă ... ia-o pe Ioana de unde nu-i. Atunci, bunica şi-a dat seama că e ceva putred. Şi ce credeţi că face? O trimite pe verişoara mea mai mică, la mama respectivei fete sub pretextul să aducă laptele. Se întoarce asta mică acasă şi începe să turuie. Că s-a întâlnit cu mama respectivei şi a făcut şi a dres ... etc. Atunci bunica s-a prins că am minţit.
Vă închipuiţi ce s-a întâmplat când am ajuns acasă? Nu? Vă zic eu!
M-au invitat în casă, m-au aşezat la masă şi a început tata predica. Niciodată nu m-a bătut, da ţipa la mine de mă surzea şi mă trăgea şi de urechi. Şi tatăl meu are o voce foarte puternică şi când ţipa, fără să exagerez te apucau toţi fiorii. Şi la sfârşitul predicii mi-a zis-o pe aia cu "Eşti pedepsită o săptămână! Nu mai ieşi în stradă, nu mai mergi în oraş şi pui mâna şi faci treabă!" ... atunci a fost pedeapsa cea mai mare a spiritului meu rebel. Eu stăteam şi ştergeam geamuri şi ei se jucau şi-mi făceau şi cu mâna ... să-mi facă ciudă! N-am să uit niciodată acea perioadă. Dacă mă gândesc mai bine .. şi acum sufăr :))) ... dar într-un fel mi-a prins bine, am învăţat ce înseamnă responsabilitatea şi am mai învăţat că minciuna are picioare scurte!
si mie imi plac sarbatorile taaareee mult !
RăspundețiȘtergereInseamna ca suntem pe aceeasi lungime de unda :D
ȘtergereTu tot mai puteai sa iesi cu fratele, dar eu nu aveam frate acasa pe vremea mea (este cu 10 ani mai mare ca mine!) :)))
RăspundețiȘtergere:)))) si asta e drept
ȘtergerePăcat că acum nu mai funcţionează !
RăspundețiȘtergereDepinde de caracter, cred ....
ȘtergereGeamurile le ştergeai cu ziare? :)
RăspundețiȘtergereDa :)))))
Ștergere:)) si eu mai facea din astea...cu "vine si mama/tatal lui x cu noi" :)) cat despre denii...obisnuiam sa merg infiecare am si sa stau la toata slujba in noaptea de inviere la bunici pentru ca acolo am mers de cand ma stiu, insa acum 2 ani nu am mers deloc la denii...si nici la inviere nu am fost la tara..am fost aici, la mine, dar nu mi'a placut deloc..nu era la fel...incerc sa ajung in fiecare an, dar parca nu mai e la fel ca atunci cand eram mai mica..:))
RăspundețiȘtergereNu mai este, atunci era si atmosfera aia incarcata :)) .. cel putin la mine, in curtea bisericii erau aproape numai copii si tineri :))))) ... nu mai aveau oamenii loc de noi, mai ales batranele cu pofta de discutii.
ȘtergereE bine că privești acel eveniment mai puțin plăcut ca un lucru din care poți învăța.
RăspundețiȘtergereSăracii băieți :)) Și-au mai luat responsabilitatea de a avea grijă de voi?
:))) ei niciodata nu si-aau dorit aceasta responsabilitate si nici noi nu i-am dorit gardieni dar au mai avut parte de multe comenzi :)))
Ștergereoooof da! pedepsele sunt cele mai dureroase :( mama mea ma pedepsea atat de bine incat am devenit usor obsedata de curatenie :)) Cel mai tare ma durea sa vad ca sora mea MAI MICA este favorita tuturor pentru ca ea era mai cuminte, mai tacuta si nu avea ce s-ai reproseze. Eu am fost baiatul familiei si chiar si atunci cand nu faceam nimic… tot imi luam pedepse. Eu nu am avut "gardian" si nici nu am fost… :D
RăspundețiȘtergere:)))) pentru fiecare, pedeapsa s-a materializat intr-un tic sau o obsesie :)) .. stiu cum e!
ȘtergereAmuzanta intamplare :))
RăspundețiȘtergereChiar ma asteptam sa se intample ceva, sa fiti prinse cu minciunica. Asta e, se mai intampla, toti am mai spus cate-o minciuna de genul asta.
E bine ca ai tras invataminte din povestea asta. Si ai si exersat spalatul geamurilor ;) Inseamna ca acum esti maestra. Sa vii si la mine, stii ce urat imi e sa le sterg? :)))
Te pup!
:))))))) te cred! Dar tot cu ziar? :))
Ștergeremi se pare sau deja te pregatesti de Sarbatorile de iarna? pana si amintirile sunt "de pe acolo"! :)
RăspundețiȘtergerecat despre patania copilariei...cat suntem copii ni se pare ca avem dreptate doar noi, dar apoi vine vremea cand esti parinte si-ti dai seama ca toate "ordinele" nu se dau din dorinta de control, cat mai ales din grija pt copii...
Incet, incet :D :)))))
Ștergerem-am amuzat dar stiu ca a durut nu gluma :))
RăspundețiȘtergereDa :)) ... acum e doar o amintire dulce-amara, dar frumoasa.
ȘtergereAveam si noi mereu o "mama" care chipurile mergea cu noi, ca sa ne dea voie parintii.
RăspundețiȘtergereImi amintesc cat de tare durea pedeapsa de a sta in casa cand toti copiii se jucau pe afara.
Aia cred ca era pedeapsa suprema :)) .. preferam sa fac treaba, sa intorc casa cu fundu-n sus sa fac mancare .. orice. Numai nu sa-mi interzica sa stau in casa :)))))
Ștergere