Parfumul vinului nobil

sâmbătă, 29 septembrie 2012 · Posted in

Ce cuvânt puternic şi imbătător (vin) însoţit de un atu (nobil) ce puţine lucruri îl au în definiţie şi uneori şi puţini oameni şi nu mă refer la sângele albastru, dar asta e altă poveste.

Eu nu prea beau vin, servesc foarte rar câte un pahar, dar pot să povestesc câte ceva din viaţa mea, „accidente” dacă le pot spune aşa, cu această minunată licoare a lui Bacchus sau aşa cum îl ştiu unii în a lui formă grecească, Dionis. Prima dată când am gustat, a fost undeva pe la o vârstă foarte fragedă şi am început cu forma mai puţin ameţitoare şi anume mustul, deşi nici acesta nu scapă de eticheta de viciu. La urma urmei, cui nu îi place mustul? Ţin minte că a venit mama la mine şi m-a întrebat dacă vreau suc, copil fiind oare cum era să refuz? Mi se părea superbă acea culoare, acel parfum proaspăt, revigorant, acel gust atât de dulce, m-am bucurat de el cu fiecare înghiţitură şi am plâns când n-am mai avut. Oricum asta nu a fost o problemă, ştiam că vine toamna iar şi iar şi iar şi când venea vremea culesului de struguri, eu eram prima.
Mai târziu, am aflat ce înseamnă vin. Vin de casă bun, sănătos, roşu, alb, dulce, sec, dar din păcate organismul meu nu rezistă în faţa unei astfel de licori şi imediat cum gust, încep să văd steluţe. Când mi-am povestit hiba, mi s-a recomandat şpriţul. Am încercat şi am preferat să nu beau decât să stric.
Tot când eram mai mititică, la sfârşit de an, am aflat ce este şampania. Dulcea şampanie ce pişcă limba şi avea un puternic parfum de căpşuni şi piersici. Beam şi beam şi beam şi nimic. Auzisem eu ceva de cum se fabrică, că ar fi o formă ceva mai uşoară a comunului vin şi mă miram, de ce nu îşi face răutăciosul fel asupra mea? Dau fuga la sticlă, surpriză... şampanie pentru copii. După ce mi s-a mai copt mintea, am aflat ce este adevărata şampanie şi atunci m-am îndrăgostit, iar... dar din păcate are acelaşi efect asupra mea.

Cu timpul însă nu m-am dat bătută, am încercat şi vinul fiert şi atunci am simţit că în sfârşit am găsit „leacul”. Am băut o ceaşcă şi m-am simţit bine, am mai băut una şi parcă, parcă începeam să simt ceva... concluzia: mai mult de o cănită, aşa.. mai potrivită nu pot bea, dar şi atât e bun, decât deloc, tot e ceva.

Mereu însă m-am întrebat de ce? Pot bea orice (mai puţin ţuică – pe asta nu o suport nici de la 2 m distanţă, mă îmbăt din miros înainte să deschidă cineva o sticlă): wisky, votcă, coniac, bere şi altele de acest gen. Am încercat şi eu din curiozitate şi pe o parte am rămas dezamăgită, deoarece nimic nu e mai bun şi sănătos decât un pahar de vin natural, dar pe o parte m-am bucurat, în caz de o petrecere să nu fiu eu singura cu suc în faţă, poate când eram copil mergea, dar acum probabil aş părea fiţoasă şi asta e ultima mea dorinţă.

Îmi pare sincer rău că nu vă pot povesti ceva frumos, ceva care să vă ducă într-o lume mirifică sau într-o amintire plăcută, dar voi încerca să mă revanşez cu următoarele povesti parfumate.

Această poveste a fost propusă de Mirela, cea la care veţi găsi şi detalii pentru participare.

14 Responses to “Parfumul vinului nobil”

  1. Ba ai povstit foarte frumos despre relatia ta cu vinul parfumat, despre problemele pe care le-ai intampinat incercand aceasta licoare. Am si eu aceeasi problema. Imi place gustul, dar mi se urca prea repede acoolul la cap. :((

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil daca existam pe vremea lui Bacchus nu faceam parte din alaiul lui. Ne exilau :)))

      Ștergere
  2. Da, ai dreptate! Si pe mine cred ca ma pune mult la gandit tema de data asta! E tare greu sa scrii despre ceva ce nu îti place!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca nu mi-ar place nu ar fi asa de greu, mai rau e ca-mi place :)) cred ca aici intervine adevarata incercare! :D

      Ștergere
  3. Ochii Verzi, ne-ai povestit ceva foarte frumos, nu văd de ce ți-ai cere scuze. Ești foarte tânără dacă ai prins șampania pentru copii! Eu am fost ”obligată” să gust din șampania adulților când am împlinit 14 ani, pentru prima dată, dar era soi dulce, de Murfatlar și a fost o experiență plăcută. Am băut un cm, cred! Și azi doar șampanie beau (rar vin de soi), și cel mult un pahar, dar admir soiurile de vin nobil, de colecție, cu aromă aparte și culoare ca pietrele prețioase.
    Să ai o duminică frumoasă și o săptămână cât mai bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc inca o data pentru incurajari si ma bucur sa vad ca reusesc, chiar si printr-o poveste atat de simpla, sa raman si eu pe un loc acolo, in clubul parfumat :D

      Ștergere
  4. Dar asta e povestea ta și nu înseamnă că nu este frumoasă. Și nici nu e nevoie să poți să bei mai mult decât un pahar. Oricum, aroma contează...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum nu e poveste frumoasa? Din punctul meu de vedere este!
    Sunt amintiri si amintirile sunt mereu frumoase! Din ele a ramas doar... parfumul. :)

    Succese!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si asta este adevarat, oricum, cred ca in majoritatea timpului depinde de felul in care privesti paharul :)) ... plin ori gol!

      Ștergere
  6. eu patesc asa cu berea :))
    pot bea orice dar nu peste masura dar daca beau bere ametesc instant :))
    eu prefer vinul alb,rece si dulce :)
    spritul...brr...un sacrilegiu...
    un pahar de apa langa cel de vin e mai potrivit decat apa pusa in vin...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut si eu momente de astea cu berea, dar mi-am revenit in timp :))))) dar la vin nu vrea.

      Ștergere
  7. Pai si o experienta personala este destul de interesanta.
    Stai linistita, nu esti singura care ameteste din doua degete de vin, sunt si barbati care patesc asa ceva :)
    Nici eu nu beau tuica fiindca mirosul e prea puternic dar in schimb pot gusta orice altceva. Mai ales sampanie ;)
    O noua saptamana cu cat mai multe realizari iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) stiu, stiu :D ei sunt mai comici decat o femeie care nu poate bea.

      Ștergere

Un produs Blogger.