De departe vezi aproape!

vineri, 17 august 2012 · Posted in


Oricât ne-am chinui să credem că suntem invincibili şi credem că am ajuns undeva sus vine lumea în care trăim şi realitatea şi ne dă în cap. Oare ce sunt banii şi puterea atunci când tu eşti ca un fir de iarbă-n vânt? Ghidat fiind de soartă şi de realitate, e ca într-un joc de-a şoarecele şi pisica. Viaţa vine şi îţi oferă o lume întreagă, să o cunoşti, să o străbaţi, dai zilnic peste ispite, simţi că poţi face orice, că poţi realiza orice şi când ţi-e lumea mai dragă eşti tras iar în jos. La urma urmei asta este natura .. ne oferă ceva şi în schimb ne ia ceva, uneori chiar mai mult decât ne-a oferit. 

 
Oare cât de mărunţi putem fi? 
Credem că pământul este mare? 
Dar ce spuneţi de univers? 
De ce dacă suntem atât de puternici nu ne putem apăra de calamităţi? 
De ce unii stau cu sufletul la gura când se gândesc că vine decembrie 2012? 
Aţi păţit vreodată să vă gândiţi cât de firavi suntem? 
V-aţi gândit că la o lovitură mai puternică totul se năruie în jurul nostru? 

Sigur s-a întâmplat ca atunci când vă mai pierdeţi în peisaj să auziţi în jurul vostru ...

- "La ce te gândeşti, la nemurirea sufletului?" ... ei bine, eu m-am gândit şi la asta şi m-am gândit la multe şi încă mă mai gândesc. Mă mai gândesc că toţi am fost aduşi pe acest pământ cu un scop. Dacă nu am avea o soartă anume, eu cred că nu am exista. E ca şi cum i-ai da unui copil acelaşi cadou de două ori. Primul are rolul de a-l înveseli .. al-2-lea ar trece neobservat. Ar încurca. 

Te-ai gândit vreodată care este scopul tău în viaţă? 
Ce ţi-e dat la rândul tău să împlineşti sau să schimbi pe acest pământ? 
Poate o să spuneţi că mă uit prea mult la filme dar eu cred cu tărie că orice decizie şi act al nostru ne influenţează viitorul într-un mod mai bun sau mai rău. Ni s-a zis de atâtea ori ...

-"Ai puterea de a alege!" ... 

Oare? 
Care sunt criteriile după care noi alegem ceva? 
De unde ştim noi că ceea ce e bun la noi pentru alţii nu înseamnă rău? 
De unde ştim că dacă spunem "Da" nu vom suferi pe viitor sau dacă spunem "Nu" totul va fi bine? 

Dacă stăm să ne gândim totul este la risc. E un joc la nivel de univers. E ca o reacţie în lanţ şi cum viaţa este crudă tot tu ajungi să regreţi şi nu-ţi rămâne decât să continui drumul. Să vezi ce-ţi mai rezervă viitorul şi să încerci să faci faţă oricărei situaţii (moment în care te simţi puternic când vezi că treci peste una, alta, te gândeşti şi te gândeşti şi după ce analizezi situaţia vezi că ... te întorci la prima propoziţie a acestei postari).

19 Responses to “De departe vezi aproape!”

  1. sa crezi ca esti invincibil este o mare greseala si o data pornit de la preimiza gresita totul se transforma intr-un joc de domino...
    chinezii au un proverb : daca cel "sucit" foloseste mijloace corecte,rezultatul corect apare sucit..."
    cam asa suntem si noi cu alegerile si invincibilitatea noastra :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca toti "bogatii lumi" ar trebui îngropati cu mainile afara.... sa ne arate ce au luat cu ei! Pacat ca nu putem stii ce au luat cu ei în suflet, cat de frumoasa si bogata a fost viata lor sufleteasca?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La asta nu-si pot raspunde decat ei, ca mai toti de altfel. Bogat sau sarac ... viata sufleteasca are de suferit destul :D

      Ștergere
  3. Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi, ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi, spune cândva un mare poet. Tu ai un suflet frumos... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil, nu stiu. Dar pot spune cu siguranta ca am idei multe, poate nu intotdeauna cele mai bune, dar sunt acolo, le simt.

      Ștergere
  4. Stiu ca suntem doar niste fire de nisip. Care pot zbura la prima adiere mai puternica. Ca daca in viata nu e un dram de noroc degeaba ne zbatem.
    Si mai stiu ca nimic nu dureaza...
    Nu-mi mai pun probleme existentiale. Nu are rost.

    RăspundețiȘtergere
  5. Viaţa trebuie doar trăită!!!
    Să lăsăm filozofia pe seama filozofilor, şi ei trebuie să câştige o pâine!

    Mi-ai zis să te trag de urechi!
    Am răspuns pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  6. cam prea multe întrebări... :)
    riscăm să nu mai trăim, tot întrebându-ne atât... :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS: nu pot lasa comentariu la tine pe blog :( ... nu stiu de ce, dar nu-mi merge, am incercat de mai multe ori.

      Ștergere
  7. Cred ca nu vom gasi niciodata raspunsul la intrebarea "Care e scopul nostru?" Uneori ni se pare ca am aflat de ce traim, dar alteori intram in intr-un labirint si ni se pare ca nu mai putem iesi din el :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e o panta alunecoasa :D ... asa cum se zice ca trec multe pe langa noi si nu ne dam seama ... probabil asa este si in acest caz, dar cine stie ...

      Ștergere
  8. Nu prea avem puterea de a alege, noi personal. Mereu vom fi influentati de ceva, de cineva, iar uneori doar ni se da iluzia ca noi suntem cei ce aleg.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate de multe ori asa este si asta nu ne face bine ... deloc.

      Ștergere
  9. Uneori imi pun niste intrebari atat de complicate la care nu gasesc raspunsuri. Intr-un moment ca acesta realizez ca sunt muritor si ma trece o scurta panica pe moment. E ciudata senzatia. Ti s-a intamplat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De multe ori, dar nu asa din senin :D ... de obicei mi se intampla cand aflu ca X e bolnav de Y (ceva incurabil) ... atunci ma paleste grav :D :)) ... aiurea senzatie!

      Ștergere

Un produs Blogger.